Poliţiştii de ordine publică din cadrul Poliţiei Oraşului Şimleu Silvaniei i-au întocmit dosar penal, marţi, unui bărbat din localitatea Pusta, judeţul Sălaj, pentru incendierea deşeurilor, potrivit Agerpres.
"În fapt, la data de 8 noiembrie a.c., ora 13:40, poliţiştii aflaţi în serviciul de patrulare prin localitatea Pusta, au depistat în flagrant delict un bărbat, de 32 de ani, din localitate, în timp ce incendia intenţionat mai multe deşeuri din materiale plastice şi feroase, în curtea unui imobil. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru incendierea oricărui tip de deşeu şi/sau substanţă sau obiect", se arată miercuri, într-o informare de presă a Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj
Poliţiştii precizează că în conformitate cu legislaţia în domeniu, constituie deşeu orice substanţă sau obiect pe care deţinătorul le aruncă sau are intenţia sau obligaţia să le arunce.
"Cetăţenii persoane fizice trebuie să ştie că sunt interzise şi pedepsite ca infracţiuni incendierea oricărui tip de deşeu şi/sau substanţă sau obiect, îngroparea deşeurilor, dar şi eliminarea acestora în afara spaţiilor autorizate", adaugă sursa citată.

Comentează