Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dosarul MIcrosoft III se reia la ICCJ 'sub bagheta' unui nou judecător - Vor fi reaudiaţi toţi martorii

gabriel sandu

Un complet de trei judecători de la instanţa supremă reia, luni, dezbaterile în dosarul Microsoft trei în care sunt judecaţi fostul ministru al Comunicaţiilor, Gabriel Sandu, dar şi oamenii de afaceri Claudiu Florică şi Dinu Pescariu.

La finalul lunii ianuarie unul dintre judecătorii din dosar, Geanina Arghir, a intrat în procedura de pensionare astfel că în locul acesteia va veni un nou judecător în complet.

Pe fondul acestei schimbari judecătorii vor reaudia martorii din dosar si vor continua judecarea cazului.

Magistrații instanței supreme au decis să reia de la zero întreaga cercetare judecătorească în dosarul Microsoft III, deoarece judecătoarea Geanina Arghir urmează să se pensioneze, au precizat, pentru MEDIAFAX, avocații din dosar Alexandru Chiciu și Dan Chitic.

Geanina Arghir, magistrat în dosarul Microsoft III (în care sunt judecați Dinu Pescariu, Gabriel Sandu, Călin Tatomir și Claudiu Florică) urmează să se pensioneze. În aceste condiții, instanța supremă a decis reluarea de la zero a cercetării judecătorești.

Citeşte şi: BOMBĂ! Avocaţii mergeau cot la cot cu clienţii lor la licitaţiile deturnate - Avocaţi din Bucureşti şi Galaţi, printre inculpaţii din dosarul 'Executorii'

Informația a fost confirmată, pentru MEDIAFAX, de avocații din dosar Alexandru Chiciu și Dan Chitic.

DNA a dispus, în luna septembrie a anului 2017, trimiterea în judecată a fostul ministru Gabriel Sandu, a fostului şef al Microsoft România Călin Tatomir şi a oamenilor de afaceri Claudiu Florică şi Dinu Pescariu în dosarul „Microsoft III”.

Aceştia sunt acuzaţi de procurori că au prejudiciat statul cu peste 51 de milioane de euro.

„În condiţiile în care, în luna aprilie 2009 expira contractul comercial privind închirierea de licenţe Microsoft nr. 0115RO/15.04.2004, inculpatul Sandu Gabriel, în calitate de ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi la instigarea inculpaţilor Florică Claudiu Ionuţ şi Pescariu Dinu Mihail, a depus diligenţele necesare pentru încheierea unui nou contract de închiriere software”, a arătat DNA la acea vreme.

Citeşte şi: Poliţiştii 'AU DAT LA CRAP' ca NICIODATĂ - Au confiscat 55 de kilograme de icre, între cele mai mari capturi din ultimii ani

Acest lucru nu se putea realiza decât prin organizarea unei licitaţii publice în condiţiile OUG 34/2006 privind achiziţiile publice, au mai precizat procurorii.

În acest context, Pescariu şi Florică, în calitate de reprezentanţi în fapt/drept ai societăţii D.Con.Net AG, pentru a fi favorizaţi în câştigarea licitaţiei publice, prin intermediul unui om de afaceri, au luat legătura cu ministrul de la acea vreme, Gabriel Sandu, căruia i-au şi plătit în acest scop suma de 2.196.035 euro (pentru aceste fapte, prin Sentinţa nr. 258/24.03.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală, în dosarul nr. 1191/1/2015, au fost condamnaţi Cocoş Dorin şi Sandu Gabriel pentru trafic de influenţă).

„În urma înţelegerii avute de Pescariu Dinu Mihail şi Florică Claudiu Ionuţ cu ministrul Sandu Gabriel, acesta din urmă a aprobat documentaţia de atribuire aferentă procedurii de licitaţie deschisă, iniţiată pentru „Achiziţionarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare". Documentaţia care a stat la baza licitaţiei (referat de necesitate şi caiet de sarcini) conţinea condiţii restrictive nejustificate de participare la licitaţia organizată de către MCSI, fiind favorizată în acest mod D.Con-Net AG, în calitate de lider al unei asocieri din pare făcea parte şi firma Dim Soft SRL”, a mai precizat sursa menţionată.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.