Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Două asociații care apără drepturile persoanelor LGBT se revoltă împotriva unui proiect de lege: 'Este o rușine pentru România'

smartradio.ro
lego lgbt

Două asociații care apără drepturile comunității LGBT din România au condamnat vineri un proiect de lege aprobat de Senat, care interzice propagandă gay în școli. Ar legitima discriminarea împotriva comunității LGBT, asemenea unor măsuri întâlnite în Ungaria și Rusia, susțin cele două asociații, relatează Mediafax.

Cele două asociații au îndemnat camera inferioară a Parlamentului, care are ultimul cuvânt, să respingă proiectul de lege ce interzice utilizarea în școli a materialelor considerate ca promovând homosexualitatea și schimbarea de sex, relatează Reuters. Proiectul de lege a fost promovat de către mai mulți parlamentari ai UDMR, care au spus că acesta va preveni abuzurile asupra copiilor. O legislație similară din Ungaria a atras critici aspre din partea Comisiei Europene, care a dat Budapesta în judecată.

„Cenzura din sistemul educațional de la Budapesta nu trebuie să fie aplicată la București", a declarat grupul pentru drepturile LGBT ACCEPT: „Adoptarea unei legislații explicit homofobe și transfobe prin cenzurarea informațiilor despre orientarea sexuală și identitatea de gen este o rușine pentru România. Camera Deputaților trebuie să voteze pentru a opri această incitare la discriminare".

ACCEPT și organizația MozaiQ au avertizat că măsurile vor duce la cenzurarea filmelor și a știrilor despre comunitatea LGBT, precum și la limitarea marșurilor și a evenimentelor publice. „Îndemnăm camera inferioară să dea dovadă de responsabilitate și decență și să respingă orice propuneri legale care au ca scop marginalizarea comunității LGBT", a declarat MozaiQ: „În contextul invaziei Rusiei în Ucraina, credem că adoptarea unui astfel de proiect de lege în România ar alimenta propaganda rusă și campaniile de dezinformare ale Moscovei".

România, conservatoare din punct de vedere social, a dezincriminat homosexualitatea în 2001, cu zeci de ani mai târziu decât alte părți ale Uniunii Europene, și interzice căsătoria și parteneriatele civile pentru cuplurile de același sex.

O interdicție generală a studiilor privind identitatea de gen în 2020 a fost în cele din urmă anulată.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.