Două bagaje suspecte găsite într-o autogară; pirotehniştii au stabilit că nu aveau conţinut periculos

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 26-06-2023

Actualizat: 26-06-2023

Article thumbnail

Sursă foto: mediafax

Două bagaje abandonate au fost găsite, luni, într-o autogară din municipiul Piteşti, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, potrivit Agerpres.

"Astăzi, în jurul orei 11,00, poliţiştii (...) au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în incinta unei autogări din municipiului Piteşti, se găsesc două bagaje. Pentru intervenţia specifică acestui tip de sesizare, la faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Piteşti, care au luat primele măsuri pentru asigurarea unui perimetru de siguranţă", se arată într-un comunicat transmis de IPJ Argeş.

Conform aceleiaşi surse, specialiştii pirotehnişti din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş au efectuat verificări, pentru a stabili dacă bagajele prezintă elemente de interes pirotehnic. În urma verificărilor s-a stabilit că bagajele respective nu au conţinut periculos.

"În cauză se continuă verificările, pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun", se mai menţionează în comunicat.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri