DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Două milioane de lei intră în Spitalul de Urgenţă Sibiu sub formă de dotări pentru a face faţă coronavirusului

Agerpres
pat spital gol

Consiliul Judeţean (CJ) Sibiu intenţionează să investească două milioane de lei pentru dotarea cu materiale şi echipamente a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, astfel încât să fie mai bine pregătit în lupta cu noul coronavirus, potrivit unui comunicat de presă remis luni, Agerpres.

"Pentru a întări răspunsul sistemului medical judeţean la starea de urgenţă generată de noul coronavirus, Consiliul Judeţean Sibiu va supune joi, votului online al consilierilor judeţeni, un proiect de rectificare bugetară prin care alocă suma de 2 milioane de lei către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe Sibiu pentru dotarea cu materiale şi echipamente. Efortul financiar al autorităţilor este completat cu generozitate de foarte multe persoane fizice şi entităţi private", se arată în comunicatul CJ Sibiu.

Potrivit sursei citate, CJ Sibiu va lansa o platformă de informare pentru cetăţeni.

Pentru a face vizibilă această mobilizare generală, Consiliul Judeţean Sibiu a pregătit şi va lansa o platformă centralizată de informare şi comunicare, disponibilă de pe pagina principală a site-ului cjsibiu.ro. Platforma va include informaţii oficiale, situaţia fondurilor direcţionate către spitalul judeţean şi modul în care ele se utilizează, centralizarea nevoilor identificate la nivelul judeţului Sibiu şi iniţiativele comunitare active în judeţ. Aceasta va fi disponibila în câteva zile, moment în care vom informa, din nou, cetăţenii judeţului Sibiu.

Citește și: Câte cazuri de coronavirus sunt, în realitate, în România? Doar așa ajungi să fii TESTAT!

"Suntem recunoscători că mii de sibieni şi sute de companii au devenit solidari pentru a limita epidemia. Mulţumesc tuturor voluntarilor, companiilor şi instituţiilor care s-au implicat activ în acţiuni de combatere şi limitare a efectelor COVID-19. Va fi nevoie şi mai departe de implicarea fiecăruia dintre noi", a declarat preşedintele CJ Sibiu, Daniela Cîmpean.

Din donaţiile persoanelor fizice şi ale firmelor, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu a strâns peste un milion de lei, potrivit estimărilor directorului general, Cornel Benchea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.