Două 'miracole' în contraofensiva ucraineană: 'O să fie incluse în manuale!' / trei zone de foc

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 27-07-2023

Actualizat: 27-07-2023

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că în cursul zilei de miercuri, forțele ucrainene au obținut rezultate foarte bune în prima linie și a promis că în curând va oferi detalii despre succesele din contraofensivă, informează RBC, potrivit Rador.

Între timp, armata ucraineană continuă să desfășoare operațiuni ofensive pe front. Potrivit Statului Major General, Forțele Armate ale Ucrainei avansează în direcțiile Bahmut, Melitopol și Berdiansk și îşi consolidează poziţiile în zonele recucerite. Zilele trecute, au apărut informaţii potrivit cărora ocupanții ruşi s-au retras din pozițiile lor de lângă Andriivka, regiunea Donețk. De asemenea, Forțele Armate ale Ucrainei avansează în sud, inclusiv în zona Staromaiorske. Cu toate acestea, armata ucraineană depune eforturi pentru a opri ofensiva ruşilor în direcțiile Kupiansk și Liman.

Două „miracole”

Contraofensiva ucraineană are propriile caracteristici, ministrul adjunct al apărării de la Kiev, Hanna Maliar, vorbind recent despre două "miracole" care vor fi incluse în manuale. "Armata ucraineană desfăşoară ofensiva în condițiile în care inamicul are mai multe arme și mai mulți oameni. De asemenea, de obicei, o ofensivă este considerată ca fiind posibilă doar atunci când situația este inversată. Apărătorii noștri, însă, avansează. În plus, numărul deceselor suferite de partea ucraineană în zonele ofensivei este mult mai mic decât al părţii ruse. În direcţia Bahmut, mor de opt ori mai puțini soldați (ucraineni, n.r.) decât ai inamicului. În Berdiansk și Mariupol, această cifră este de 5,3 ori mai mică" - a explicat Maliar. Aceasta a subliniat că astfel de indicatori sunt surprinzători, fiindcă, de obicei, partea atacantă este cea care pierde mai mult.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri