Două persoane au ajuns la UPU, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de o locomotivă

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 12-08-2019

Actualizat: 12-08-2019

Article thumbnail

Sursă foto: AGERPRES

Două persoane au ajuns, luni, la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) din Târgu Mureş, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de o locomotivă la o trecere la nivel cu calea ferată din comuna Cheţani, potrivit Agerpres.

"Astăzi (luni, n.r.), în jurul orei 14,40, pe DC 94, pe raza localităţii Cheţani, s-a produs un accident rutier. Din primele cercetări efectuate la faţa locului, se pare că şoferul unui autoturism, de 62 de ani, din localitatea Luduş, pe fondul nerespectării regulilor la trecerea la nivel cu calea ferată, a fost surprins şi accidentat de o locomotivă, care se deplasa din direcţia Războieni-Târgu Mureş. În urma accidentului au rezultat două victime, conştiente şi cooperante, respectiv conducătorul autoturismului, precum si un pasager, bărbat, de 48 de ani, din localitatea Cheţani, care au fost transportaţi la U.P.U. Târgu Mureş în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. Traficul rutier nu este blocat, desfăşurându-se în condiţii normale", a precizat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş.

Citește și: Continuă PRĂPĂDUL pe șoselele din România - Accident cu cinci victime pe un drum național

Poliţiştii rutieri efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri