Două persoane au murit în urma inundaţiilor din Mexic

Autor: Alexandru Popescu

Publicat: 24-08-2025 11:49

Actualizat: 24-08-2025 14:49

Article thumbnail

Sursă foto: x

Două persoane şi-au pierdut viaţa în oraşul Queretaro, centrul Mexicului, în urma precipitaţiilor abundente care s-au abătut asupra acestei ţări, au anunţat sâmbătă autorităţile locale, potrivit AFP.

Cele două victime au fost ''luate de apele pluviale'', potrivit informaţiilor oficiale, scrie agerpres.ro.

Vineri, cu puţin înainte de miezul nopţii, două trupuri neînsufleţite au fost găsite într-o zonă puternic afectată de inundaţii, potrivit protecţiei civile din această localitate.

Queretaro, capitala statului cu acelaşi nume şi recunoscută pentru arhitectura sa colonială, a fost afectat sâmbătă de ploi intense care au provocat pagube şi care au determinat autorităţile federale să pună în aplicare un plan de asistenţă militară.

În Mexic, aeroportul Benito Juarez, unul dintre cele mai frecventate din America latină, şi-a întrerupt pentru scurt timp operaţiunile din cauza unor probleme de vizibilitate.

La jumătatea lunii august, inundaţiile au afectat aeroportul şi împrejurimile sale, provocând pagube şi anularea zborurilor timp de mai multe ore.

Anul acesta a fost unul foarte ploios în Mexic, în special în capitală.

Iunie 2025 a fost a treia cea mai ploioasă din 1985, potrivit Comisiei naţionale pentru apă (Conagua).

Potrivit oamenilor de ştiinţă, schimbările climatice provoacă fenomene meteorologice extreme mai frecvente şi mai intense în toată lumea.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri