Două persoane s-au răsturnat cu barca pe un lac din Delta Dunării - Acestea au fost preluate de o altă ambarcaţiune şi aduse la mal

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 20-10-2022

Actualizat: 20-10-2022

Article thumbnail

Sursă foto: tulceanoastra.ro

Două persoane s-au răsturnat cu barca, joi, pe un lac din Delta Dunării, acestea fiind preluate de o altă ambarcaţiune şi aduse la mal, unde vor fi evaluate din punct de vedere medical, potrivit news.ro

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea a anunţat că un echipaj de pompieri de la Crişan intervine, joi, cu o ambarcaţiune, în zona lacului Isac din Delta Dunării, pentru acordarea asistenţei medicale a două persoane care s-au răsturnat cu barca.
Cele două persoane au fost preluate de către o altă ambarcaţiune civilă şi sunt transportate la mal, a precizat sursa citată.
De asemenea, către zona respectivă a plecat şi o ambulanţă navală din cadrul Serviciului Judetean de Ambulanţă Tulcea pentru evaluarea stării medicale a persoanelor.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri