Două tinere, rănite după ce maşina cu care circulau a fost acroşată de o autoutilitară

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 01-02-2023

Actualizat: 01-02-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

"Din primele cercetări efectuate se pare că o autoutilitară înmatriculată în municipiul Bucureşti, condusă de un tânăr de 23 de ani, din comuna Muntenii de Jos, care se deplasa pe direcţia Centru spre Zona Industrială, ar fi acroşat un autoturism, înmatriculat în judeţul Vaslui, condus de către un bărbat de 29 de ani, din comuna Dimitrie Cantemir, care circula în faţa sa. În urma evenimentului rutier au fost vătămate două tinere, în vârstă de 23 de ani, pasagere în autoturism. Acestea au fost transportate la Spitalul Municipal Huşi pentru evaluare şi acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorii vehiculelor implicate au fost testaţi alcoolscopic, rezultatul fiind negativ", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri