Două tone de alimente au fost oferite spitalului de Psihiatrie Gătaia de către Arhiepiscopia Timişoarei

Autor: Anca-Adriana Huza

Publicat: 08-04-2021

Actualizat: 08-04-2021

Article thumbnail

Sursă foto: basilica.ro

Spitalul de Psihiatrie Gătaia a primit două tone de alimente din partea Arhiepiscopiei Timişoarei. Acţiunea filantropică a avut loc marţi, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Ioan, scrie Basilica.ro.

„De la începutul pandemiei, Arhiepiscopia Timișoarei a oferit spitalului, în mod constant, alimente necesare pentru asigurarea unui regim alimentar echilibrat, corespunzător afecțiunilor pacienților, știut fiind faptul că, într-o unitate medicală, atât tratamentul medical, cât și regimul alimentar au un însemnat rol terapeutic, accelerând refacerea organismului persoanei suferinde”, anunţă Arhiepiscopia pe site-ul oficial.

În perioada stării de urgenţă, prin implicarea directă a Mitropolitului Ioan, 15 de tone de alimente au ajuns la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, Penitenciarul din Timișoara, Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță din Jebel, Spitalul de Psihiatrie Gătaia și alte instituții medicale și sociale.

Spitalul de Psihiatrie Gătaia furnizează servicii medicale preventive, curative şi de recuperare de psihiatrie generală.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri