Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dovedit științific: Câinii chiar pot fi dresaţi ca să detecteze COVID-19 prin miros

smartradio.ro
caine catelus veterinar caini

Câinii dresaţi sunt un mijloc foarte fiabil pentru detectarea COVID-19 prin miros, cu un nivel de sensibilitate de circa 97% raportat la cel oferit de testele PCR, potrivit autorilor unui studiu francez prezentat miercuri, relatează agenţia EFE.

Rezultatele studiului ''ne depăşesc aşteptările'', afirmă Dominique Grandjean, unul dintre cercetătorii Şcolii Naţionale Veterinare de la Alfort (EnvA) care au participat la realizarea studiului, scrie Agerpres.ro.

În cadrul cercetării au fost prelevate cu ajutorul unor comprese mostre de transpiraţie de la 335 persoane testate pentru COVID-19 între 16 martie şi 9 aprilie cu teste PCR, dintre care 109 au fost pozitive. Apoi, nouă câini dresaţi pentru a depista cazurile de COVID-19 au adulmecat în total 97% dintre compresele cu transpiraţia persoanelor pozitive, de unde rezultă un interval de încredere între 92% şi 99%.

Potrivit EnvA, câinii dresaţi au nevoie doar de ''o fracţiune de secundă'' pentru a detecta cazurile de infectare, ceea ce reprezintă un avantaj de cost şi de timp faţă de testele PCR.

Cei nouă câini din acest experiment aparţin pompierilor francezi ori au fost aduşi din Emiratele Arabe Unite, ţară care foloseşte câinii dresaţi pentru a descoperi cazuri de COVID-19.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.