Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dragnea: Florin Iordache şi-a delegat atribuţiile pentru că trebuia să vină la CExN al PSD

Liviu Dragnea ICCJ

Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, şi-a delegat atribuţiile pentru că trebuia să participe la şedinţa Comitetului Executiv Naţional (CExN) al PSD, timp în care la DNA trebuiau semnate oficial nişte documente solicitate de la MJ, a declarat, joi, preşedintele PSD, Liviu Dragnea. "Şi eu l-am întrebat pe domnul ministru Iordache, pentru că auzisem pe surse că îşi dă demisia. Şi l-am întrebat şi eu în plenul CEx-ului despre ce e vorba şi mi-a spus pentru că de la DNA s-au solicitat documente care trebuiau să fie semnate oficial de şeful instituţiei şi el trebuia să vină aici şi a delegat aceste atribuţii. Ceilalţi miniştri nu aveau de ce să facă acest lucru", a explicat Dragnea într-o conferinţă de presă.

Premierul Sorin Grindeanu a arătat că a solicitat fiecărui ministru să nu trimită secretar de stat atunci când prezintă bugetul în comisiile de specialitate din Parlament. "L-am întrebat acest lucru pentru că, pentru câteva ore, atât timp cât a fost prezent în şedinţa CEx, înţeleg că au venit anumite instituţii ale statului şi trebuiau puse la dispoziţie anumite documente, înregistrări din Ministerul Justiţiei. Cineva trebuia să semneze de predare-primire cu acele instituţii. (...) Va veni în Parlament, e normal. Am cerut fiecărui ministru să nu trimită secretar de stat când se prezintă bugetul în comisiile de specialitate, ci să vină miniştrii, e normal ca activitatea ministerelor să continue, e o chestiune de procedură", a menţionat Grindeanu, conform Agerpres.

Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a declarat, joi, că îşi exercită în continuare atribuţiile de ministru şi că şi-a delegat doar operaţiunile curente privind salarii şi răspunsurile către alte autorităţi pe timpul cât se află la Parlament la dezbaterea bugetului. "Delegarea este de operaţiuni curente, începând de la salarii până la răspunsuri către cei cărora trebuie să le dăm un răspuns foarte clar. Deci, în continuare, atribuţiile de ministru le exercit eu, dar răspunsurile curente către autorităţi le poate semna un secretar de stat", a afirmat Iordache, la Parlament, după şedinţa CExN al PSD.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.