Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dragnea se alege cu un nou dosar penal: Îl acuz de dare de mită

dragnea4
''Anunţ de pe acum, mulţi de la PSD îşi imaginează că glumesc, vom depune plângere penală împotriva lui Dragnea şi împotriva oricărui primar care şi-a schimbat culoarea politică, dacă acest primar va primi bani de la Ministerul Dezvoltării. Este vorba de elementele infracţiunii de dare de mită din partea lui Liviu Dragnea şi a Guvernului PSD, de luare de mită din partea primarului care îşi schimbă culoarea politică şi acceptă să îi facă campanie lui Victor Ponta pentru nişte bani pe care îi primeşte de la Guvern'', a precizat Ludovic Orban. El a subliniat că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, condus de Liviu Dragnea, ar trebui să distribuie fondurile conform bugetului existent în prezent şi pe obiectivele de investiţii asumate, nu să inventeze noi obiective de investiţie. ''Guvernul trebuie să dea bani conform bugetului de stat şi conform angajamentelor bugetare care există în momentul de faţă pe obiective de investiţii în continuare, nu inventând noi obiective de investiţii pentru care nu există niciun fel de susţinere financiară de la bugetul de stat în momentul de faţă'', a afirmat Ludovic Orban. Vicepreşedintele PNL a adăugat că, în plus, aleşii locali care pleacă din PNL, PDL şi Forţa Civică vor fi daţi în judecată în vederea încetării mandatului.''Reamintesc că orice ales local care îşi va schimba culoarea politică, din PNL, PDL sau Forţa Civică, vom ataca în contencios administrativ pentru a solicita instanţei încetarea mandatului, ca urmare a schimbării culorii politice şi, în mod evident, în acţiunile pe care le vom face vom invoca excepţii de neconstituţionalitate referitoare la ordonanţa traseiştilor politici'', a mai spus Ludovic Orban, care deţine şi funcţia de preşedinte interimar al PNL Dâmboviţa.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.