Duminică, 11 octombrie, cine n-a avut altă posibilitate de divertisment s-a distrat pe seama ”alegerilor” interne din PSD. Mediul online s-a umplut de glume, care mai de care mai haioase, despre mobilizarea de tip nord-coreean la urne a ”poporului pesedist”, despre ”emoțiile” unicului candidat în așteptarea rezultatului, în fine, ce s-o mai lungim, un fel de caricatură de democrație internă a amuzat lumea plicitisită într-o duminică ploioasă și rece de toamnă.
Umorul trece, nu se supără nimeni. Sigur, rămâne agățată încă tinicheaua ”comunismului” de coada celui mai mare partid de stânga din România, însă glumele pe seama evenimentului de duminică sunt nimic pe lângă alte provocări cu care Dragnea și noua echipa sa de conducere se confruntă în următoarea decadă (o analiză despre cum va afecta tranziția post-comunistă PSD puteți găsi aici).
”Debaronizarea” partidului pare a fi una dintre aceste provocări și, oricât am râde de candidatul ales cu 97% la prima rundă a scrutinului intern, acesta va reuși ce n-a reușit niciun președinte al PSD de după 2000 încoace: scoaterea șefilor de filiale din forul de conducere executiv central. Influența acestora asupra deciziilor partidului, fie la guvernare sau în opoziție, a fost covârșitoare în ultimul deceniu și nu întotdeauna una fastă pentru formațiunea păstorită de Năstase, Geoană sau Ponta. Dragnea însuși poate povesti, din propria experiență, cum baronii partidului i-au pus în brațe un proiect al descentralizării, care ștergea din textul constituțional caracterul ”unitar și indivizibil” al statului român. Din fericire, Curtea a respins în unanimitate această aberație, marca feudalilor socia-democrați.
E drept, se va spune, nici baronii nu mai sunt ce au fost odată. Unii urmăriți penali, alții suspendați din funcție, alții în închisoare, iată un bilanț funest, care, paradoxal, îl ajută pe Dragnea în începutul operațiunii de curățenie internă. Poate că și Ponta s-ar fi ocupat de ei, dacă n-ar fi avut de câștigat niște alegeri, dar, odată pierdute, forța sa în partid a scăzut dramatic, iar, mai apoi, prin începerea urmării penale, n-a mai avut niciun fel de legitimitate să le ceară acestora să cedeze din puterea lor uriașă asupra centrului.
Ce înseamnă, în fapt, ”debaronizarea” pentru PSD? Îl va face mai bun, mai frecventabil? Îl va ajuta să se lepede pe viitor de practici nedemocratice precum ”furtul” de primari prin OUG (o altă ”operă” nesemnată a lui Oprișan & co.)? Indirect, multe din acestea se pot întâmpla.
În primul rând, vom asista la o centralizare a puterii în partid. Deciziile politice în Biroul Permanent se vor lua fără presiunea și amenințările cu care ne obișnuiseră Nicușor Constantinescu sau Mazăre.
Listele de candidați pentru parlamentare vor fi avizate de conducerea centrală a partidului. Povestea colegiilor uninominale a mărit și mai mult puterea baronilor, pentru că, după acest sistem de scrutin, președinții de județ aveau mai tot timpul o armă de șantaj. Puneau oameni de la centru în colegii eligibile, dar își promovau în alte colegii electorale și clientela locală cu bani, sub pretextul că ei finanțează campania, inclusiv a ”parașutaților” protejați de centru. Iar clientela cu bani nu e neapărat formată din oameni de calitate. E drept că și schimbarea legii finanțării partidelor, alături de votul pe liste, va lăsa baronii fără argumente să promoveze în Parlament interlopi sau băieți fără niciun interes politic, ci doar comercial. Dar pixul care dă verde candidaturilor e în mâna lui Dragnea, sprijinit de un Birou Permanent fără baroni.
O mulțime de decizii ale guvernului Ponta, în esență, greșite, neconstituționale sau nedemocratice, au fost influențate de interesele mai degrabă personale ale găștilor locale. Amintiți-vă de ”marțea neagră”, când se pregătea amnistia și grațierea corupților. A fost o inițiativă luată pe șest, cu șeful de partid plecat din țară, într-un birou, la adăpostul întunericului, de o mână de parlamentari PSD, incitați de nerăbdarea baronilor hăituți de procurori și judecători. Ce parlamentar de Constanța sau Prahova ar fi suflat în fața lui Nicușor sau a lui Cozma? Amintiți-vă de insistențele clanului Mazăre pentru preluarea portului Constanța, obiectiv de importanță strategică, de către Consiliul Local de pe malul mării.
Dar, dacă chiar vreți să cuprindeți cu mintea puterea unui baron în epoca Ponta, uitați-vă la mazilirea tandemului Geoană-Vanghelie în 2015 și, mai ales, la ce a urmat. Primarul ”de la cinci” a tras după el un număr de senatori și deputați egal cu dimensiunea unui grup parlamentar și asta în condițiile în care propriul lor partid era la putere. Cine pleacă într-o asemenea aventură, decât niște inși care sunt datori până peste cap baronului care le-a finanțat campania și i-a făcut oameni? Odată cu ”debaronizarea” și votul pe liste, asemenea ”stranii” evenimente nu vor mai fi posibile.
Desigur, însă, pârghiile șefilor de filiale asupra conducerii partidului nu sunt de neglijat. Ei sunt cei care, în continuare, aduc voturile, oamenii la mitinguri sau membrii de partid pe ploaie și ninsoare ca să voteze președintele PSD. Asta, în sine, nu e de neglijat. Șefii de la București nu pot, pur și simplu, să le întoarcă spatele celor care le asigură logistica marilor evenimente, inclusiv cele electorale, dar asta e valabil pentru toate partidele mari. Ar fi și absurd ca o organizație politică să fie ruptă în două, între ”boierii de la București”, care iau decizii și pun oameni în funcții guvernamentale și ”pălmașii din teritoriu”, care aduc ”seva” ce face posibilă ocuparea acelor funcții.
Selecția oamenilor trimiși în funcții guvernamentale se va îmbunătăți și ea. E drept că Ponta a încercat să treacă de multe ori peste ”baroneți” și să promoveze figuri mai noi, necompromise (nu toți, evident) în demnități publice, mai ales miniștri și secretari de stat. Dar șefii de filiale erau cei care spuneau cine va merge în cutare direcție sau cutare deconcentrată și, ca să fim cinstiți, alea sunt locurile unde se fac banii. Și, de multe ori, acești ”numiți” nu erau cu adevărat la discreția ministrului de resort, ci a șefului de filială, care i-a trimis acolo să cupleze conducta județului la țeava cu bani de la bugetul central.
Sigur, când scade influența baronilor, nu înseamnă că dispare orice influență. Dacă Ponta a reușit de câteva ori să-i ”fenteze” pe șefii de județe, nu a reușit niciodată să-l păcălească pe lacomul Ghiță sau pe ruda premierului prin alianță, ”tata Sârbu”. Geoană, spre exemplu, în 2009, devenise un ”elastic” între gruparea baronului Vanghelie și marii moguli de presă ai vremii, adică cea mai rea situație posibilă, mai rea decât a lui Ponta, care n-avea de dat socoteală decât la vreo doi moguli și un socru.
Pentru mulți, mișcarea lui Dragnea de a condiționa prezența în Biroul Permanent Central de abandonarea funcției de președinte de organizație județeană va părea un simplu artificiu de imagine. Pentru cei care cunosc mecanismele fine prin care ”feudalii” PSD și-au cam făcut mendrele în ultimii zece ani și au distorsionat profund democrația și buna guvernare din România, această mutare curajoasă poate schimba definitiv acțiunile viitoare ale partidului, probabil într-un sens bun.
De fapt, marea tensiune care a blocat PSD sau l-a împins spre decizii ce s-au dovedit greșite pe termen lung a fost aceea între, pe de o parte, interesele imediate ale baronilor/clientelei locale pe care o patronau și, pe de altă parte, interesele partidului pe termen mediu și lung.
Să luăm un alt exemplu, mai mult decât ilustrativ. În 2009, după alegeri, PSD, a doua formațiune, la mică distanță de câștigător, PDL, n-avea nicun interes să intre la guvernare înainte cu un an de scrutinul prezidențial. Cu atât mai mult cu cât deja criza economică mondială își arăta colții și în România. Și, totuși, foamea baronilor locali, după patru ani de opoziție sau semi-opoziție, i-a dat brânci lui Geoană într-o neverosimilă mare coaliție la guvernare. Pasul în sine i-a fost extrem de folositor candidatului PDL, care, profitând tocmai de această influență a baronilor locali, a mai câștigat un mandat în 2009. Știa Geoană că face o greșeală? Știa și Dragnea, pe atunci secund al șefului de partid? Nu mai puteau răbda un an? Normal că știau, era un calcul pe care și un copil mic l-ar fi putut face și bineînțeles că ei ar mai fi putut răbda. Dar n-au avut puterea instituțională să se pună stavilă unei majorități a organizațiilor locale, cu o uriașă clientelă lihnită de servit, mai ales după câteva costisitoare runde de alegeri.
Fără baroni în conducerea centrală a partidului, se poate mai ușor ține un echilibru între interesele pe termen scurt ale filialelor și interesul pe termen mediu și lung al organizației politice naționale. Un grup mai mic și mai flexibil la centru, degrevat de obligațiile puzderiei de interese locale, poate lua decizii mai lucide și cu adevărat strategice pentru viitorul partidului.
Așadar, să nu minimalizăm reușita lui Dragnea. Dacă echipa centrală, pe care acesta și-o face, va fi formată din oameni liberi de orice alte influențe, de pildă, mari moguli media sau mari magnați ai combinațiilor cu statul, prin păstrarea puterii filialelor în limitele rezonabile ale democrației, PSD poate deveni un partid cu un joc politic extrem de liber și deschis, capabil să ia deciziile cele mai surprinzătoare. Una dintre acestea s-ar putea să o vedem chiar în săptămânile care urmează. Votul prin corespondență, eșuat de liberali, ar putea fi trecut în bilanțul pozitiv al PSD. Decizia de a lăsa un număr mare de români plecați în afară să voteze, deși aparent favorizează ”dreapta”, s-ar putea să aducă, pe termen lung, simpatie chiar pentru partidul lui Dragnea, acum maestru de ceremonii în Comisia parlamentară. Dar această mișcare nu s-ar fi putut face vreodată cu binecuvântarea baronilor PSD, preocupați exclusiv de voturile pe care le aduc ei prin mijloace specifice și suspicioși față de orice vot care nu intră în contul „cuiva anume”. Așadar, stați cu ochii pe votul prin corespondență! S-ar putea chiar să iasă.
Comentează