Dragoş Pîslaru dezvăluie de ce a fost redusă valoarea de referinţă: Nu scade niciun venit, sunt basme

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru, a declarat duminică, despre ultima variantă a legii salarizării, că valoarea de referinţă a fost redusă la cererea Ministerului de Finanţe ca să creeze o zonă de tampon şi să nu avem vreo surpriză care să ne ducă la downgrade de rating de ţară. El a dat asigurări că nu scade niciun venit, precizând că sunt basme şi că de la început a existat o campanie împotriva acestui proiect, instrumentată clar politic, pe ideea că este haos, că PNRR-ul nu funcţionează.

Dragoș Pîslaru: Valoarea de referinţă a fost redusă la cererea Ministerului de Finanţe

”Valoarea de referinţă a fost redusă la cererea Ministerului de Finanţe ca să creeze un buffer, adică o zonă de tampon, de protecţie, astfel încât să ne asigurăm că, pentru valoarea pe care o va avea Standard&Poors în luna februarie, atunci când vedem cât costă cu adevărat lucrurile în plată, să nu avem vreo surpriză care să ne ducă la downgrade de rating de ţară. Şi atunci, practic, începem cu valoarea de referinţă de 4.000, iar la rectificare trecem la 4.100, care era valoarea iniţială”, a declarat Dragoş Pîslaru la Digi24, potrivit news.ro.

Potrivit ministrului interimar al Muncii, recomandarea tuturor a fost o abordare prudenţială

”Recomandarea este să încerci să te duci un pic sub 12 miliarde, pentru că s-ar putea ca în plată, când începi să plăteşti salariile, să ajungi la mai mult. Şi atunci, evident, agenţiile de rating şi toată lumea, investitorii care se uită la România, ar aprecia să vadă că există această rezervă. Până la urmă, dacă te duci pe linie şi ai şi hotărârile judecătoreşti şi toate celelalte, te poţi trezi că treci peste”, a explicat el.

Dragoş Pîslaru a dat asigurări că nu scade niciun venit

”Sunt basme. Am făcut calculele pe toate părţile, nu scade niciun venit. Există un mecanism de protecţie a veniturilor”, a menţionat el.

”De la început a existat o campanie împotriva acestui proiect. Această campanie a fost instrumentată clar politic, vreau să fiu foarte explicit, pe ideea de a încerca să argumentăm că este haos, că PNRR-ul nu funcţionează, deci pe ideea de a arăta că guvernarea Bolojan nu are ceea ce-i trebuie în perioada asta. Şi, spre surprinderea tuturor acestor voci, proiectul a fost pregătit, îmbunătăţit”, a mai spus Pîslaru.

Google News
Explorează subiectul
București
Temperatură17°C
Variabil
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri