Procuratura a solicitat pedepse lungi cu închisoarea pentru 32 de suspecţi acuzaţi după incendiul care a făcut 78 de morţi la un hotel de lux dintr-o staţiune de schi din nordul Turciei, în ianuarie, au raportat sâmbătă media turce, citând actul de acuzare, transmite AFP, conform Agerpres.
Incendiul a distrus hotelul Grand Kartal, situat în staţiunea de schi Kartalkaya, pe 21 ianuarie.
Mărturiile supravieţuitorilor şi experţilor au evidenţiat numeroase încălcări ale normelor de securitate.
Potrivit actului de acuzare, Parchetul din oraşul vecin Bolu a cerut ca 13 suspecţi - printre care proprietarul, conducerea şi membrii consiliului de administraţie al hotelului, precum şi viceprimarul, adjunctul şefului pompierilor şi un alt pompier - să execute până la 1.998 de ani de închisoare pentru 78 de capete de acuzare de "omucidere cu intenţie posibilă".
Pedepse grele cerute pentru personalul hotelului și experți externi
De asemenea, procurorii au solicitat pedepse cu închisoarea de până la 22 de ani şi şase luni pentru "decese şi vătămări corporale cauzate de neglijenţă intenţionată" împotriva altor 19 persoane, printre care membri ai personalului tehnic şi de bucătărie al hotelului, precum şi mai mulţi experţi externi responsabili pentru lucrări de întreţinere.
Incendiul a izbucnit la ora 3:17 în dimineaţa zilei de 21 ianuarie, când o plită electrică defectă din bucătăria de la etajul patru s-a supraîncălzit şi a luat foc, aprinzând conducta de alimentare cu gaz a bucătăriei. De la ora 3:26, incendiul "depăşise limitele controlabile".
Căldura intensă a gazificat plăcile aglomerate şi lemnul lăcuit, provocând un fum gros care "s-a ridicat rapid la etajele superioare, umplând coridoarele cu fum toxic şi gaze inflamabile".
Incendiul s-a extins şi la plăcile din lemn de pe faţada clădirii, provocând ridicarea flăcărilor de-a lungul acesteia
Actul de acuzare a subliniat că hotelul nu avea sistem de alarmă sonoră, iar planul de intervenţie în caz de urgenţă era inadecvat, cu un personal "fără experienţă şi neinstruit" care a accelerat propagarea incendiului deschizând uşile parcării.
Incendiul a izbucnit în timpul sezonului de vârf, când 238 de oaspeţi se aflau la hotel pentru sărbătorile de iarnă. Mulţi dintre ei au încercat să scape pe fereastră, folosind cearşafuri pe post de frânghii pentru a coborî, iar unii ar fi murit căzând.
Mulţi supravieţuitori au povestit că nu existau alarme sau uşi antifoc şi nicio modalitate sigură de a ieşi din hotel în aceste condiţii.
Comentează