Drumul Expres 12, scena haosului: autospecială răsturnată, tir lovit de parapet și trei mașini implicate în tamponare

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 31-10-2025 20:15

Actualizat: 31-10-2025 20:20

Article thumbnail

Sursă foto: Pexels

DRDP Craiova anunţă, vineri seară, că circulaţia este blocată pe Drumul Expres 12, după producerea a trei accidente. În primul dintre este implicată o autospecială de pompieri, care s-a răsturnat în drum spre o intervenţie. Cinci pompieri au fost răniţi.

”Din cauza unui accident rutier, circulaţia rutieră pe DEx12, sensul Piteşti-Craiova, este închisă între nod Brosteni (legatura cu Albota) şi nod Negreni”, a transmis, vineri seară, DRDP Craiova, precizând că o maşină de pompieri s-a răsturnat, conform News.ro.

ISU Olt a transmis că, pe timpul deplasării spre un accident rutier produs pe DX 12, în zona localităţii Lunca Corbului, o autospecială de stingere din cadrul Staţiei Scorniceşti s-a răsturnat pe carosabil.

”Toţi cei cinci membri ai echipajului sunt conştienţi, cu diverse traumatisme prin accident rutier, au fost evaluaţi la faţa locului şi au fost transportaţi la UPU Argeş”, a transmis ISU Olt.

DRDP Craiova a precizat că, pe acelaşi drum, în zona km 81, pe acelaşi sens de mers se circulă îngreunat din cauza unui autotren care a intrat în coliziune cu parapetele marginal.

În zona Ghercesti, pe acelaşi sens de mers, se înregistrează trafic cu dificultate din cauza unei tamponări între trei autoturisme.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri