Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Olt au constatat, în urma verificărilor efectuate miercuri la Secţia Urologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina, mai multe deficienţe la grupurile sanitare pentru pacienţi, zone cu pereţii deterioraţi pe holuri şi în saloane şi au dispus măsuri de remediere.
Purtătorul de cuvânt al DSP Olt, Gabriela Gogiu, a afirmat, într-o declaraţie de presă, că nu au fost găsiţi gândaci, potrivit Agerpres.
"Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul online referitor la posibile neconformităţi igienico-sanitare în Secţia de Urologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, reprezentanţii Serviciului de Control în Sănătate Publică s-au autosesizat şi au făcut verificări conform competenţelor, unde au constatat lipsa prezenţei gândacilor, dar saloanele aveau zone de pereţi deterioraţi în spatele cadrelor de pat, iar pe holul secţiei existau pereţi cu zone deteriorate în proximitatea grupurilor sanitare. Unele corpuri de mobilier specific, adică noptierele, erau deteriorate, iar în grupul sanitar al pacienţilor s-au identificat zone de plafon cu infiltraţii, zone de pereţi neigienizaţi, zone cu paviment deteriorat cât şi uşi vechi. Cu această ocazie au fost dispuse măsuri cu termene de remediere a deficienţelor şi responsabili", a spus Gabriela Gogiu.
Pe o pagină de Facebook de investigaţii jurnalistice au fost postate, miercuri, imagini cu gândaci în Secţia Urologie a SJU Slatina.
Reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina arată, într-un comunicat transmis AGERPRES, că în toate secţiile din Blocul central al unităţii medicale a fost făcută dezinsecţie profilactică, conform procedurile şi cu substanţe certificate, în luna noiembrie, iar la Urologie s-a făcut dezinsecţia în grupurile sanitare şi se continuă în celelalte spaţii.
Managerul spitalului, Angela Nicolae, a menţionat că Blocul central, unde este Urologia, este un imobil cu o vechime de peste 60 de ani, reabilitat deocamdată numai la exterior, în condiţiile în care pentru reabilitarea interioară, ce trebuia începută în 2019 printr-un proiect CNI, s-au reluat anul acesta procedurile.
"Principalele secţii ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina funcţionează într-o clădire care a fost dată în folosinţă în anul 1971. Imobilul a fost reabilitat la exterior, iar renovarea interioară face parte dintr-un amplu proiect al Companiei Naţionale de Investiţii care ar fi trebuit să înceapă în anul 2019, după semnarea contractului de execuţie. Proiectul a fost oprit, iar în anul 2025 s-au reluat procedurile, s-au actualizat indicatorii tehnico-economici, iar în acest moment se aşteaptă aprobarea finanţării proiectului de către Compania Naţională de Investiţii şi începerea lucrărilor de reabilitare completă a Blocului Central. Având în vedere cele menţionate mai sus, Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina nu poate efectua decât lucrări de întreţinere în această clădire veche", a explicat Angela Nicolae.
Managerul SJU Slatina afirmă că actul medical se desfăşoară respectând normele de igienă şi siguranţă.






























Comentează