Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

DSU analizează dacă românii răniţi în accidentul de luni din Bulgaria ar putea fi transportaţi în ţară

YouTube
accident
"Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă menţine legătura cu Ambasada României în Bulgaria, respectiv cu echipa medicală bulgară din unitatea spitalicească unde cele două persoane de cetăţenie română sunt internate, pentru a monitoriza evoluţia acestora din punct de vedere medical, în vederea planificării unei eventuale preluări şi transport către România, pentru continuarea îngrijirilor medicale care se impun acestora", a transmis DSU.

În accidentul produs luni între localităţile Tsarichino şi Kremena au fost implicate trei maşini, dintre care două înmatriculate în România.

Două persoane de cetăţenie română au fost rănite şi sunt internate la o unitate sanitară locală, fiind în stare gravă. Alte două persoane, de altă cetăţenie, au decedat.

Anterior, Ministerul Afacerilor Externe menţiona că în accident au mai fost implicaţi alţi patru cetăţeni români, care nu au suferit leziuni sau alte vătămări.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.