Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dumbrava (CSM): 10 ani Basescu nu a pus in practica legea. Ce l-a impiedicat?

csm

Judecătorul Horaţius Dumbravă, membru al CSM, a raspuns marti acuzatiilor facute de fostul presedinte Traian Basescu privind existenta unor fosti ofiteri acoperiti in magistratura. Acesta se intreaba de ce Basescu nu a aplicat legea care i-ar fi permis sa verifice in ultimii 10 ani daca sunt sau nu ofiteri acoperiti in Justitie.

"După 10 ani în care nu a pus în practică legea privind cercetarea celor care sunt acoperiţi, acum face astfel de afirmaţii. Mă întreb ce l-a împiedicat timp de 10 ani să facă verificările prin CSAT, în condiţiile în care domnia sa era preşedintele acestei structuri", a spus judecătorul.

În opinia sa, fostul şef al statului este un ''recidivist'', pentru că este a treia oară când CSM constată încălcarea independenţei justiţiei.

"Mi se pare discursul folosit de domnia sa aseară (n.r. luni) la un nivel foarte jos. Au coborât foarte jos nivelul discursurilor, din păcate, unii politicieni. Mă miră la domnia sa că are astfel de discurs. Poate că în timp îşi va pondera discursurile. (...) Iată că a recidivat domnia sa cu privire la încălcarea independenţei justiţiei, pentru că astăzi s-a constatat că a încălcat independenţa justiţiei atunci când a făcut acea afirmaţie legată de terenurile de la Nana, legându-se de sechestrul impus de procuror şi constatat ca fiind legal de judecător. (...) Mă miră, să sperăm că lucrurile vor intra pe un făgaş normal, deşi mă îndoiesc", a afirmat Dumbravă, la plecarea de la CSM, potrivit Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.