Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dumitru Buzatu cere amnistie și grațiere: 'PSD nu e speriat' - AUDIO

Agerpres
buzatu dumitru

Președintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat marți, pentru ȘTIRIPESURSE.RO, că este urgentă o lege a amnistiei și grațierii și că susține inclusiv adoptarea unei ordonanțe de urgență în acest sens, pe lângă modificarea codurilor penale. Buzatu spune că societatea trebuie să dea dovadă de „clemență” și spune că PSD nu e speriat dar lucrează „cu încetinitorul” din cauza presiunilor publice.

ȘTIRIPESURSE.RO: - Dl Dragnea a anunțat că e posibil ca la următorul CEX unii colegi să-i ceară premierului să-l demită pe ministrul Justiției. Cum comentați?

Dumitru Buzatu: - Eu nu pot să comentez niște prezumptive solicitări ale unor colegi, dar presupun că sunt niște colegi care au o pregătire net superioară ministrului Tudorel Toader și evident, ținând cont de aceste elemente, se văd îndreptățiți să facă asemenea propuneri. Eu unul, care îi cunosc competența dlui Toader, nu mă văd capabil să-i cer demisia.

- CEX a decis anul trecut punerea în acord a codurilor penale cu deciziile CCR, până acum nu s-a adoptat un proiect în Guvern.

- În mod evident, sunt o grămadă de lucruri care au rămas. Mă prefac că nu observ faptul că nu au fost puse în acord până acum codurile penale și mă gândesc la legea amnistiei. Păi amnistia noi am dat-o? Grațierea? A rămas suspendată. Din punctul acesta de vedere, eu cred că în societatea românească este nevoie de amnistierea unor fapte, sunt mii de oameni tineri, bine pregătiți, care au săvârșit o eroare pentru care se căiesc, au făcut eforturi să se reabiliteze, au fost reeducați și pot proba lucrul acesta. Din ce motiv, noi, societatea, prin reprezentanții ei în Parlament, nu face nimic pentru a-i amnistia pe aceștia, de a da dovadă de înțelegere, de clemență, de a-i introduce în circuitul normal, social, pe oamenii aceștia? Și dacă înțelegem de ce nu s-a dat amnistia, o să înțelegem și de ce nu s-au dat celelalte ordonanțe, deși eu acum, gândindu-mă la hotărârerea care s-a luat anul trecut, ar fi fost util ca niște proiecte de lege să fi fost introduse în dezbaterea parlamentară și să fi fost votată.

- Vedeți oportună amnistia și grațierea prin Parlament?

- O văd oportună sub orice formă, chiar sub forma unei ordonanțe de urgență, pentru că eu cred că aici este o urgență de foarte multă vreme. De ani și azi de zile, aceste atribute ale Președintelui, ale Guvernului și ale Parlamentului, nu au fost exercitate. Noi trăim într-o societate atât de încrâncenată încât nimeni nu-și poate călca pe orgolii încât să dăm dovadă de clemență față de niște oameni care au greșit și care cer și ei clemență, înțelegere? Eu treaba asta nu pot să o înțeleg și nici nu pot să accept o asemenea atitudine. Mă lupt cu mijloacele pe care le am, chiar și acum în cazul acestei discuții și le reamintesc tuturor că avem obligația să fim înțelegători față de cei care au conștientizat că au greșit.

- Cum vă explicați faptul că nici Parlamentul, nici Parlamentul, nu s-au aplecat până acum asupra acestui lucru?

-  Dacă e vorba să mă refer la o explicație obiectivă, deși eu de felul meu sunt subiectiv, că sunt încă viu, o explicație este legată de presiunea permanentă sub care lucrează aceste instituții și care uneori le face să lucreze cu încetinitorul, fiind ținta nenumăratelor atacuri.

- Presiuni care vin de unde și de la cine?

- Vin în special din zona publică, vin din partea partidelor de opoziție deși majoritatea își doresc aceste legi dar sunt atât de perverse și îi culpabilizează pe cei care ar trebui să le dea. Vin și din partea unor personalități care fiind acțiunea Guvernului neconformă cu părerile lor, consideră că e mai bine să nu se facă nimic decât să fie făcut ceva util.

- Putem spune că PSD e speriat?

- Nu, PSD nu e speriat. PSD e ținta numeroaselor atacuri și trebuie să răspundă, să se întoarcă cu fața la toți cei care lansează atacurile și să le răspundă. Nu avem de ce să fim speriați, pentru că politice PSD au fost pentru oameni. Să se sperie ăia și mă mir că nu sunt sancționați, cum adică vine exprimarea aceea a unui nici nu știu cum să-l calific, el își zice lider politic, că 'Sa ucidem cu glonțul de argint', oare nu sunt exprimările acestea ale dlui Orban din arsenalul interzis și de lege al demagogiei? Eu cred că de acolo sunt. Cine vorbește de asemenea metode în politică e clar că nu se referă la un cadru normal al politicii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.