Premium
Dumitru Crudu este un poet și dramaturg de limbă română din Republica Moldova. Este câștigător al Concursului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului”, organizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER) și de Fundația Principesa Margareta a României, ediția 2003. Este membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Teatrale din Republica Moldova, cât și al ASPRO.
În noaptea aia în care a murit mama, eu am rămas peste noapte la Radu și la Silvia, la Iași, urmând ca a doua zi dimineață să plec la Botoșani, pentru a asista la prima repetiție a unei piese de-ale mele pe scena teatrului „Mihai Eminescu”. Am dormit foarte prost în noaptea aia. M-am trezit de foarte multe ori. Aveam un somn electric, agitat, de parcă aș fi dormit pe piuneze sau pe cărbuni încinși. Un somn bântuit de coșmaruri sinistre. Unul mai înfricoșător ca altul. Plin de monștri hidoși și cruzi. Alergau după mine prin Iași. La fel ca în copilărie, Vichea Cozari îmi apărea în față, cu un ciomag ridicat deasupra capului, gata să mă izbească cu el.
M-am trezit de mai multe ori, urlând, leoarcă de transpirație. O dată am urlat așa de tare că i-am trezit din somn și pe Radu și Silvia. Radu a deschis ușa și m-a întrebat ce mi s-a întâmplat, dacă totul e în regulă, dacă nu aveam nevoie de ajutor. Nu eu aveam nevoie de ajutor, ci mama, dar despre asta aveam să aflu abia a doua zi. Adormeam și mi se făcea cald. Mă trezeam și dârdâiam de frig, repetând ca într-o oglindă suferințele prin care trecea mama la sute de kilometri depărtare, în sătucul nostru de pe malul Prutului, în noaptea aia când ni se luase lumina și toată Flutura zăcea cufundată în beznă, și tata se afla în curte, tăind lemne, cu un topor prost ascuțit. În noaptea aia când pe mine mă chinuiau coșmarurile, mama mea căzuse din pat pe podea și agoniza. Striga și n-o auzea nimeni, tata fiind afară la tăiat lemne.
A doua zi, am aflat că în noaptea aia în care am fost torturat de visele alea urâte și înspăimântătoare, a murit mama.
A doua zi, Radu a intrat în camera mea și mi-a zis să mă întorc acasă, că mamei i s-a întâmplat ceva nasol, dar nu mi-a spus ce. M-a dus el cu mașina la autogară. Nu am vorbit deloc în mașină. Ne-am îmbrățișat în fața portierei deschise și ne-am despărțit. Am năimit un taxi până la Chișinău Senzația de straniu nu m-a părăsit tot drumul. Tot ce vedeam sau tot ce mi se întâmpla în vamă sau pe șosea mi se părea sau era foarte straniu. Se intensifică pe măsură ce mă apropiam de Flutura, devenindu-mi limpede că mama a murit, înainte ca cineva să-mi spună asta.
Trei zile am vegheat-o pe mama, alături de rudele noastre sau de prietene ei. Nopțile dormeam la nana Dochia și la vărul Ivan, într-o cameră în care soba duduia ca un tractor, ținând la distanță frigul care intra prin geamul spart. Vaca a refuzat să mănânce din mâinile altora și tata a dus-o la abator, a doua zi după ce pe mama au înmormântat-o. De vaca aia avea grijă mama și senzația mea era că parcă a luat-o cu ea pe lumea cealaltă.
La Botoșani mi s-a montat o piesă despre moartea unui domnitor. Piesa aia am scris-o vara trecută în camera mea din casa mamei. M-am așezat la masa la care am scris-o. Mama îmi aducea prânzul sau cina, pentru că eu uitam să mai mănânc. Mă așteptam ca ușa să se deschidă și să intre mama.
Peste două luni am mers la premiera piesei mele cu o mașină, la volanul căreia era Radu. Călătoria aia mi s-a părut nesfârșită. Directorul teatrului m-a așezat în primul rând. Între timp, rușii au atacat Ucraina și mie îmi era teamă că o să ne invadeze și pe noi. Eram îmbrăcat într-un sacou de-al meu din Flutura. O parte din hainele mele mi le păstram în casa mamei. Dintr-un buzunar am scos o cruciuliță. Cruciulița aia a purtat-o la piept mama toată viața ei. Cred că mi-a strecurat-o în buzunar cu o zi înainte să moară. Altceva nu avea ce să-mi dea. Bani și toate celelalte îi dădeam eu. Mi-am pus-o la gât în sala din teatru, sub privirile uluite sau dezaprobatoare ale spectatorilor din jurul meu în timp ce cortina se ridica și actorii își spuneau primele replici. Acum nu mă mai simțeam singur. Acum chiar că nu mă mai temeam de nimic.
Nota AUTORULUI: Acest text este o proză și trebuie citit în această cheie.
