Premium
Dumitru Crudu este un poet și dramaturg de limbă română din Republica Moldova. Este câștigător al Concursului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului”, organizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER) și de Fundația Principesa Margareta a României, ediția 2003. Este membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Teatrale din Republica Moldova, cât și al ASPRO.
Eram de o lună și jumătate la Praga și peste două săptămâni urma să mă întorc acasă. Regretul meu cel mai mare era că în tot răstimpul ăsta nu m-am întâlnit cu Livia și Ștefan, cărora le-am scris nenumărate mesaje pe FB și pe mail, dar ei nu mi-au răspuns la niciunul.
Azi am ieșit din casă cu o senzație clară, certă, aproape că obsesivă că voi da peste ei undeva în oraș, habar n-am unde, oriunde, unde o să vrea providența. Nu, nu știam unde stau și nici unde lucrează, căci, dacă aș fi știut, nu aș fi pregetat să le bat în ușă. Odată ieșit din casă, am rămas câteva clipe descumpănit, neștiind încotro s-o iau, spre Vltava sau spre Piața Călăilor. Am luat-o spre Bibliotecă, iar de acolo m-am lăsat târât de mulțime, căci orașul forfotea de oameni, când la stânga, când la dreapta, când la deal, când la vale, trezindu-mă în niște cartiere din Praga în care nu am mai fost niciodată până atunci și de unde nu știam cum mă voi întoarce înapoi.
Azi era Crăciunul.
Dintr-o catedrală se revărsa afară în valuri o muzică de orgă încărcată de căldură. Am intrat înăuntru. Biserica aia uriașă aproape că pustie mi-a amintit că azi era o mare sărbătoare. Am ieșit afară cumva înaripat. Mergeam acolo unde mă duceau pașii, cu gândul la Livia și la Ștefan pe care, de când în urmă cu zece ani s-au mutat la Praga, nu i-am mai văzut deloc. Parcă m-ar fi târât cineva de o sfoară. Nu știu cine, printr-un oraș în care, parcă, nimeni nu sărbătorea, dar prin aer se simțea o atmosferă de sărbătoare, aproape că feerică.
Am traversat un pod sub care la vreun kilometru dedesubt colcăia orașul. De pe pod am pătruns într-un parc plin de lume, iar de acolo am ieșit într-o piață, unde era amenajat un târg de Crăciun. În fața unei tarabe cu obiecte de ceramică i-am întâlnit pe Ștefan și pe Livia. S-au bucurat foarte tare când i-am strigat. Ne-am îmbrățișat în mijlocul mulțimii care roiau în jurul nostru, după care ne-am dus la o cafenea din apropiere, unde Livia și Ștefan m-au întrebat: nu-i așa că tot un ceai de cătină ai să bei și eu le-am zis că, da, firește că tot ceai de cătină o să beau. Îmi țineau minte preferințele, deși au trecut atâția ani. Țineau minte și acum că ceaiul de cătină era ceaiul meu preferat.
La sfârșitul anilor optzeci, cu Ștefan și Livia ne întâlneam la cenaclul Mateevici, o dată pe săptămână și la Moldova și Fulgușor, aproape că zilnic. Apoi cu toții am plecat din Chișinău și nu ne-am mai văzut vreo zece ani. Ei au plecat la Cluj, iar eu, la Brașov. Ne-am reîntâlnit la începutul lui 2000 când a venit sfârșitul lumii pentru mine, Cristina dându-mi papucii, iar cei de la Monitorul de Brașov, concediindu-mă. Atunci Ștefan și Livia m-au luat să lucrez la radio Europa Liberă, iar lucrul ăsta mi-a schimbat viața. Nu puteam să uit asta.
Le-am povestit că la Praga am venit cu o bursă pentru a scrie o carte și că locuiam în casa în care s-a născut Kafka, nu departe de Piața Călăilor. I-am invitat să mă viziteze, iar ei m-au chemat la ei acasă. Mi-au povestit că și-au schimbat mail-urile, de asta, nu mi-au răspuns și mi-au dat noile lor adrese electronice. La FB au renunțat cu totul.
În seara aia m-am întors foarte târziu acasă și nu am scris nimic. Era Crăciunul. Vremea miracolelor. Unul tocmai s-a întâmplat. I-am întâlnit absolut întâmplător în Praga pe niște vechi prieteni din Chișinău, pe care nu i-am mai văzut de zece ani. Cândva, știu că voi scrie despre asta. Dar nu acum.
Acum pur și simplu mă bucuram că i-am reîntâlnit. Era seara Crăciunului, și eu deschideam ușa casei în care s-a născut Kafka, bucuros că mi-am reîntâlnit niște vechi prieteni. Cândva, știu că voi scrie despre asta. Dar nu acum.
Nota AUTORULUI: Acest text este o proză și trebuie citit în această cheie.
