Premium
Dumitru Crudu este un poet și dramaturg de limbă română din Republica Moldova. Este câștigător al Concursului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului”, organizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER) și de Fundația Principesa Margareta a României, ediția 2003. Este membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Teatrale din Republica Moldova, cât și al ASPRO.
În timp ce cobora în tancul său, Ștefan se gândea la ordinul pe care-l primi în această dimineață de la comandantul său, colonelul Bespoșceadnâi, ca să tragă în tot ce mișcă. Doar capul îi mai rămase deasupra când se gândi că nu ar fi vrut pentru nimic în lume să împuște în oameni neînarmați. Dar colonelul Bespoșceadnâi îi ceru asta cu o voce de gheață, nelăsând loc pentru niciun fel de discuții. Să împuște în toți. Să lanseze obuze în clădirile rezidențiale și să-i ucidă pe toți care o să le iasă în cale.
Au trecut prin curtea unui bloc, unde oamenii stăteau la coadă la un magazin. Vedea cum câteun bătrân ieșea cu câteo pâine în mână. Apoi i-a văzut căzând secerați la pământ. Cineva dintre tovarășii săi din turelă i-a împușcat, cu o rafală de mitralieră. I-a împușcat pe toți. Era Vasnețov. Canalia, el trăgea în civili și până să primească acest ordin.
Vânzătoarea ieși din magazin cu mâinile ridicate în sus și Vasnețov trase și în ea și o omorî pe loc. Ea se înșiră pe platforma de la intrare, umplând-o de sânge. Căzu chiar în fața ușii, blocând ieșirea din magazin.
Ștefan regretă că nu l-a împiedicat să tragă în vânzătoare. Regretă că nu avea destul curaj ca să-i dea lui Vasnețov câteva peste bot. Tancul se opri chiar în fața magazinului, cu țeava îndreptată spre femeia ucisă. Coborî din tanc. Petrov, Vasnețov și Sidorov dădură buzna în magazin, sărind peste trupul neînsuflețit al femeii. Îi zbârnâi mobilul. Răspunse. Era tatăl său din Chișinău, care știa că, pentru bani, se înrolase în armata rusă.
Se sprijini cu spatele de cuirasa tancului. Tatăl îi povesti că fratele său, Ion, fusese mobilizat în armata ucraineană și că unitatea sa apără Mariupolul, pe care soldații ruși îl asediau. Nu au vorbit mult. În general, nu li se permitea să discute la telefon cu ai lor de acasă. Închise.
Petrov, Vasnețov și Sidorov au ieșit din magazin cu pungi de mâncare, sărind peste trupul fără viață al femeii pe care au ucis-o. Au lăsat sacoșele în tanc și au sărit iar afară, îndreptându-se din nou spre magazin.
- Tu nu vii?
- Nu.
- Fii atent, am observat că azi nu ai împușcat în nimeni. O să-l anunț pe tovarășul colonel.
- Cum să împușc, dacă eu am condus tancul?
- Și din Kalașnikov nu puteai să împuști?
- Vasnețov, mai închideți fleanca!
- Tot asta o să-i spui diseară tovarășului colonel, răcni Vasnețov, în timp ce se grăbea să intre în magazin, de unde tovarășii săi ieșeau cu torbe pline cu sticle de votcă.
Ștefan se gândea doar la un singur lucru, că fratele său, care trăia de foarte mulți ani la Odessa, unde se căsătorise și muncea într-o firmă de construcții, fusese înrolat în armata ucraineană și acum se afla de partea cealaltă a frontului. Ei ambii s-au născut la Chișinău. Ion era mai mare și primul a plecat de acasă, în Odessa. Apoi a plecat și el la Moscova. Și se mai vedeau doar de sărbători, când veneau acasă, la părinți. Ultima oară s-au întâlnit înainte de pandemie.
Era sigur că tatăl l-a sunat și pe Ion și i-a spus că el luptă de partea rușilor. Nu știa ce să facă. De asta, i-a și lăsat pe băieți să se îmbete. Ar fi vrut să dezerteze, dar se temea să nu-l prindă rușii și să nu-l împuște. Știa. Va trage doar în sus. Fiindcă nu voia să-și ucidă fratele. El nu știa unde luptă. De aceea, el putea fi oriunde și orice obuz pe care l-ar fi lansat l-ar fi putut nimeri. Șansa sa azi fu aceea că toți tanchiștii săi s-au îmbătat și a putut trage tancul într-o pădure. Mâine, mâine însă oare ce va face?
Nota autorului: Acest text este o proză și trebuie citit în această cheie.
