Dumitru Crudu este un poet și dramaturg de limbă română din Republica Moldova. Este câștigător al Concursului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului”, organizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER) și de Fundația Principesa Margareta a României, ediția 2003. Este membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Teatrale din Republica Moldova, cât și al ASPRO.
Ofițerul de la NKVD și-a scos pistolul din toc și l-a pus pe masa președintelui, acolo unde mai înainte și-a ținut mâinile. Apoi s-a ridicat în picioare și a ieșit afară. Preț de câteva minute, Leonard Popa l-a văzut prin geam depănând din picioare curtea, până dispăru din raza privirii sale. Ofițerul nu s-a uitat nici pentru o clipă spre ferestrele sovietului sătesc.
În afara acelui pistol, pe masa lui Leonard Popa se mai afla și o foaie goală, pe care căpitanul cu pomeți de boxer i-a înmânat-o cu puțin înainte de a-și lăsa pe masă revolverul, cerându-i, cu o față râzătoare, s-o completeze cu numele celor care au colaborat cu românii, probabil, pentru a o lua cu sine atunci când se va întoarce de afară.
Privi pistolul și se întrebă dacă galonatul nu i-a o oferit o alternativă, lăsându-i-l pe masă, alternativa de a-și zbura creierii, în loc să-și trădeze prietenii, vecinii sau rudele din sat. Președintele se cutremură.
Privi foaia goală cu niște ochi care-l usturau, de la sudoarea lipicioasă. Și-o șterse cu cravata de la gât, amintindu-și de nunta de aseară, la care au fost toți oamenii din viitoarea listă.
Își ridica ochii spre geam și mătură cu privirile curtea, însă nu-l zări pe ofițer, dar știa că nu putuse să plece prea departe, că era undeva prin preajmă și că poate, te miri cum, chiar îl urmărea de afară. Se uită mai atent la copacii rămuroși din ogradă și nu-l văzu pe ofițer dosit după trunchiurile lor groase sau urcat pe crengile lor noduroase. Pistolul de pe masă însă suplinea cu brio absența sa. Dar oare nu se temea că o să-l împuște când va reveni? Dacă o să-l ucidă, o să-l trimită și pe el în Siberia, acolo unde plănuiau să-i ridice și pe consătenii lui – pesemne că la noapte - de pe lista pe care el încă n-o completase. Se gândi să-l ia, să-și lipească gura țevii de tâmplă și să apese pe trăgaci, dar imediat se îndoi că asta o să-i salveze pe consătenii lui. Dacă nu el, atunci altcineva o să-i denunțe. În aceeași clipă când îl vizită acest impuls se gândi că s-ar putea că acest pistol să fie descărcat, mai mult ca sigur că e descărcat, altfel căpitanul nu l-ar fi lăsat pe masă și nu e decât o capcană în toată legea.
Când reveni ofițerul, președintele îi înmână foia, doar cu un singur nume pe ea. Leonard Popa.
Nota AUTORULUI: Acest text este o proză și trebuie citit în această cheie
Comentează