Dumitru Crudu este un poet și dramaturg de limbă română din Republica Moldova. Este câștigător al Concursului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului”, organizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER) și de Fundația Principesa Margareta a României, ediția 2003. Este membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Teatrale din Republica Moldova, cât și al ASPRO.
El mi-a dat să fumez un joint, fără să mă prevină că era o țigară umplută cu canabis. Fumam amândoi pe hol în fața unei ferestre deschise și eu nu știam că el se droga. Știam doar atât că fuma și nimic altceva.
Eu eram în trecere prin oraș și mă oprisem la el. În căminul unde era cazat, avea o cameră doar a lui și câteva paturi și el m-a primit cu mare bucurie, unde mai pui că nu venisem cu mâinile goale, ci cu destulă mâncare la mine, pe care o împărțisem cu el.
Era hămesit rău, căci salamul pe care îl scoasei din geantă el mi-l suflase din mână înainte să-l pun pe masă și eu am înghițit în sec. Văzând asta, am mușcat din plăcinta pe care am extras-o din geantă, înainte ca el să reușească să mi-o smulgă din mână. Totuși, până la urmă, mi-a smuls-o, și eu m-am uitat neputincios cum o înfuleca cu lăcomie.
După ce o termină de mâncat, am mers să fumăm pe hol în fața unei ferestre deschise, sorbind din când în când câteo gură de vin dintr-o sticlă pântecoasă de plastic.
Povesteam despre ce am făcut între timp și despre ce aveam de gând să facem mai departe. Apoi, eu mi-am terminat țigările. El mai avea și am împușcat de la el o țigară. El mi-a dat, dar nu mi-a spus că fuma un joint. Mi-a întins țigara lui, fără să mă întrebe dacă sunt și eu de acord să mă droghez sau, poate, mai degrabă aș prefera să mă duc la magazinul din curte și să-mi cumpăr un LM roșu. Firește că eu m-aș fi dus și mi-aș fi cumpărat un LM roșu.
El însă voia să-și râdă de mine și mi-a întins un joint. Fumam și povesteam ce-am mai făcut între timp, fără să știu că mă drogam.
Apoi, mi s-a părut că în camera vecină un om a intrat cu o grenadă în mână și m-am repezit după el, răcnind, unde ai ascuns, bă, grenada, unde?, și am deschis ușile de la dulap și m-am băgat sub un pat căutând-o, iar Sade care se năpusti după mine le striga băieților să nu mă ia în seamă că m-am drogat și când au auzit asta oamenii din odaia aia au izbucnit în hohote de râs, ținându-se cu mâinile de burtă.
Când am realizat ce mi-a făcut, câine-câinește m-am târât de sub pat, m-am furișat pe lângă Sade și am încercat să deschid ușa, dar ușa era atât de grea, că n-o puteam deschide, oricât de mult mă opinteam, totuși, am făcut un efort supraomenesc și am deschis-o și am ieșit afară, în hol, lăsându-l înăuntru pe Sade și prietenii lui, care râdeau de mine ținându-se cu mâinile de burtă. Hohotele lor de râs m-au însoțit pe hol și pe scări. Veneau după mine, râzând și eu m-am băgat în lift și am apăsat pe panoul cu butoane, trimițând ascensorul la parter, și închizându-le ușile în nas, chiar în timp ce aceștia încercau să se strecoare în lift.
În seara aia am hălăduit până în zori printr-un oraș înzăpezit, fără palton și căciulă, neexplicându-mi nici azi cum de nu am sfeclit-o în noaptea aia atât de lungă.
A fost prima și ultima dată în viața mea când m-am drogat.
Zilele astea, l-am întâlnit pe Sade pe Calea Ieșilor din Chișinău, împărțind ziarele socialiștilor, prin care oamenii erau îndemnați să voteze Kremlinul. Sade, cel care în urmă cu 25 de ani terminase economia la Brașov, acum era cu socialiștii. Sade, cel care mă drogase în urmă cu 25 de ani, într-o noapte de iarnă, când eu îi bătusem la ușă ca să-l rog să mă adăpostească până dimineață.
Când l-am văzut din nou, pur și simplu am rupt-o la sănătoasă și am fugit acolo unde mă duceau ochii.
Comentează