Premium
Dumitru Crudu este un poet și dramaturg de limbă română din Republica Moldova. Este câștigător al Concursului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului”, organizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER) și de Fundația Principesa Margareta a României, ediția 2003. Este membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Teatrale din Republica Moldova, cât și al ASPRO.
Haita de provocatori m-a împresurat după ce am rămas singur între cei patru stâlpi ai Arcului de Triumf. Unul dintre ei, cel cu fața de cucuvea, mi-a smuls pancarta din mână și mi-a călcat-o în picioare și toate astea pentru că în acele clipe eram singur, iar ei erau vreo opt. Cel cu fața de cucuvea a sărit cu ambele picioare pe pancarta mea pe care scria că Putin este Hitler, aplaudat de ciracii săi, care-l încurajau să meargă până la capăt.
Erau mulți și eu eram singur.
Câțiva refugiați ucraineni veniți de la Ambasada Rusiei unde au protestat în după-amiaza aceasta mi s-au alăturat. Fusesem și eu împreună cu ei la protest, chiar cu pancarta pe care tipul acela cu o față de cucuvea o călca acum în picioare. Volodimir îi ceru să mi-o înapoieze și cucuveaua nu voia.
Cu toate astea, acum eu nu mai eram singur și provocatorul nu mai era chiar așa de sigur pe el. Nu mai sărea cu picioarele pe pancarta mea.
Ai noștri erau mai mulți decât ai lor și deja lui îi tremura vocea. Reveni și Mihai care plecase la teatru să-și ia ochelarii. Reveni și Natalia. Cucuveaua se îndepărtă, alipindu-se haitei sale care ricana nu departe. Am ridicat de jos pancarta, cu urme de pantofi pe ea, când au apărut doi carabinieri care se împotriviră ca s-o agăț de unul dintre cei patru stâlpi ai Arcului de Triumf. Îmi cereau același lucru ca și provocatorii care ne înconjurară, prinzând din nou la curaj. În timp ce cei doi carabinieri mă amenințau că o să mă ducă la poliție, eu mă întrebam pentru cine lucrează provocatorii și de ce nu se cară și ce mai așteaptă. Așteaptă să mă vadă pe mine arestat? Să mă fotografieze cum voi fi dus la poliție?
Văzând că cei doi carabinieri mă presau și mai tare, am pus pancarta jos, peste celelalte hârtii ale mele și am scos telefonul din buzunar. Ei continuau să mă mitralieze cu amenințări de parcă aș fi reprezentat te miri știe ce pericol, și eu l-am sunat pe Vadim, titularul cronicii criminale de la saitul nostru.
Mă temeam că, dacă nu o să întreprind ceva, ei o să-și ducă la îndeplinire amenințările.
Vadim nu știu cui a telefonat că au sosit două echipaje de poliție, care deja nu mai voiau să mă aresteze pe mine, ci să-i rețină pe provocatori, dar pentru asta ar fi trebuit să merg cu ei la poliție și să scriu o plângere contra lor, abandonându-i pe refugiații ucraineni și pe poeții pe care eu îi chemasem la un recital de poezie și proză împotriva războiului și care începuseră să se adune.
Veni și Vadim care îmi sugeră să merg la poliție și să scriu plângere asta, dacă nu vreau ca tipii să mă atace cine știe unde pe stradă. Vadim venise cu câinele său, care mă împungea cu botul în gleznă . Carabinieri și polițiști erau mai mulți decât eram noi, care voiam să citim poezii de-ale noastre despre femeile gravide rănite în urma bombardării maternității din Mariupol, dar și poezii de Boris Gumeniuc, Serhii Jadan sau de alți scriitori ucraineni de azi.
Nu puteam să-i abandonez și să mă duc la poliție, mai ales că eu i-am scos din casă. Ar fi fost echivalent unei trădări.
De aceea, am refuzat să mă mai duc la secție și să scriu acea plângere contra provocatorilor, care roiau în acele clipe printre noi.
Totuși nici ei și nici polițiștii nu plecau. Ultimii erau deranjați că am întins pe asfalt un placat pe care scrisesem- Opriți-l pe Putin, Opriți războiul și ne încurcau cu întrebări.
Nu știu de ce acea pancartă împotriva războiului le stătea ca un pai în ochi, iar eu preț de câteva clipe m-am simțit ca în Rusia. Polițiștii nu plecau și nu plecau nici provocatorii.
Mă temeam să nu se supere poeții și să mă abandoneze. De aceea, am băgat pancartele în geantă. Imediat am rămas singuri și fără spectatori. Am rămas doar noi, poeții, citindu-ne unii altora poeziile noastre.
După ce am terminat recitalul am aflat că una dintre femeile gravide din Mariupol, nimerite sub bombardament, despre care și noi am scris câteva dintre poeziile noastre, a murit. Bine că am făcut acest recital. Păcat că nu ne-a ascultat nimeni. Nici măcar polițiștii. Sau provocatorii.
