Dumitru Crudu: Trei români din Vladivostok, dintre care unul era un bandit în toată legea

Dumitru Crudu este un poet și dramaturg de limbă română din Republica Moldova. Este câștigător al Concursului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului”, organizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER) și de Fundația Principesa Margareta a României, ediția 2003. Este membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Teatrale din Republica Moldova, cât și al ASPRO.

De Luiza am fost îndrăgostit înainte ca ei să devină iubiți. I-am dăruit nenumărate poezii. Toate poeziile mele i le dăruiam ei. Nu știu ce-a făcut cu ele, m-aș mira foarte tare să le fi păstrat.

Am trait un mare șoc când ei s-au combinat și o oarecare bucurie când, peste ani, s-au despărțit. Niciodată însă nu am știut de ce. Dintr-un sentiment de jenă evitam să-l întreb asta pe Vlad, cu care, în aceste clipe, stăteam la o masa la Bon Jour Café, din inima parcului Ștefan cel Mare, și-l ascultam. Știam doar versiunea Luizei.

Înainte să zboare în America, Luiza mi-a fixat o întâlnire la pizzeria de lângă opera, unde îmi povestise cum Vlad l-a adus într-o bună zi în camera lor de cămin de pe malul oceanului Pacific, pe un basarabean, pe unul Crocodilul, pentru a-i cere o uriașă sumă de bani, iar el a plecat în oraş, lăsând-o pe ea singură cu acel bandit în călduri.

- Atunci l-am și părăsit pe Vlad.
- Și Crocodilul te-a violat?
- A încercat.
- Cum de-ai scăpat?
- I-am spus că am sifilis.
- Și el te-a crezut?
- Da, m-a crezut!
- Cum așa, doar bandiții ăștia nu cred în lacrimi?
- Mai întâi, m-am dus să fac duș, iar în baie mi-am uns locul ăla – știi tu prea bine care- cu pastă de dinți. Când am revenit, mi-am scos halatul și m-am întins goală în pat.
- Eu n-am nimic contra ca să faci ce vrei cu mine, dar să știi că eu am sifilis, i-am spus tipului.
- Cum?
- Eu am sifilis.
- Dar cu Iulian cum de faci sex?
- Pentru că el e un inconștient.
- Vrei să mă păcălești?
- Da de unde. Ăsta-i adevărul gol-goluț, i-am repetat iar în timp ce el își mai punea un prezervativ peste primul prezervativ și se apropia de mine, cu membrul sculat.
- Știindu-l pe Iulian, el te-ar părăsi în prima clipă când ar afla asta.
- Nu-l cunoști bine. Iulian mă iubește așa de tare că ar face sex cu mine, chiar și dacă aș fi moartă. Uite, dacă nu mă crezi, pune mâna, i-am spus și i-am arătat la pasta albă care-mi acoperise sexul. Astea-s secrețiile pe care le elimină sifilisul. Dacă vrei să te molipsești și tu, hai intră în mine, i-am mai spus, trâgându-l de mână, dar el și-a smuls palma din mâna mea și m-a scuipat îngrețoșat, îmbrăcându-se în fugă, fără să-și mai scoate cele două preservative. Fugi în oraş ca să-l găbuiască pe Iulian și să-l bată. Iar eu mi-am adunat toate boarfele mele într-un geamantan și am ieşit pe ușa căminului facultății de limbi străine din Vladivostok, așezându-mă pe banca din curte, neștiind încotro să mă duc mai departe. Îți amintesc că toate astea se întâmplau în Vladivostok, unde eu și Iulian am mers să învăţăm japoneza și coreeana. Mă aflam la capătul lumii, umilită în ultimul hal de bărbatul pe care l-am iubit la nebunie. Nu aveam bani ca să mă întorc acasă și nici ca să-mi închiriez o gazdă. În Vladivostok nu-i știam decât pe colegii mei de grupă- niște materialiști fără scrupule și lor nu le-aș fi cerut ajutorul. Un bărbat din Ufa, student la facultatea de geodezie, s-a oprit în dreptul meu și mi-a oferit o țigară. Se lăsa seara și se făcea tot mai frig și el m-a luat la el, iar în aceeași noapte m-a cerut și de nevastă. Apoi, peste ani, când i-am făcut bărbatului acela trei copii, acesta m-a părăsit pentru o japoneză, cu care a plecat în Japonia și eu am rămas din nou singură.

La Chișinău nu a venit decât pentru a-și face dinții. După care a zburat în America, dar înainte să zboare în America, ne-am întâlnit la pizzeria de la Operă și ea mi-a povestit cum a încercat o dată să se sinucidă în Vladivostok, band un pumn de pastile. Norocul ei  a fost că pastilele alea erau contrafăcute.

De când a plecat în America au trecut câțiva ani buni și de atunci nu am mai avut nici o veste de la ea.

Într-o vreme mi-au fost cei mai buni prieteni, chiar și după ce s-au despărțit.

Totuși, voiam să știu de ce au divorțat odată ce păreau făcuți unul pentru altul.

- Pentru că ea îmi punea coarne cu tipul acela din Ufa.
- Dar ea mi-a spus că tu ai vândut-o pentru o noapte Crocodilului în schimbul unei mari sume de bani pe care ai jucat-o la Cazinou.
- În primul rând, n-am vândut-o. Am ieșit împreună din casă, eu am urcat în troleu, el în mașina sa. Nu știam că el se va întoarce și ea îi va deschide ușa.
- Dar ai primit bani de la el?
- Da.
- Bani foarte mulți?
- Da.
- Și i-ai jucat pe toți la cazinou?
- Da. Pentru că eram ferm convins că voi câștiga și ne vom puteam cumpăra o casă – casa noastră – în Vladivostok, unde, la ora aia, voiam să rămânem pentru totdeauna.
- Ea zice că ai vândut-o, că ești pește.
- Bărbi.
- Adică?
- Ea singură l-a chemat la telefon.
- Ți-a spus el?
- Da.
- L-a chemat ea?
- Da.
- Dar pentru ce?
- Cum, pentru ce? Ea îl aștepta goală, în spatele ușii, fără nimic pe ea. Ea s-a dat la el și a încercat să-l seducă, dar el a refuzat să facă dragoste cu ea.
- De ce?
- Nu uita că el îmi este cel mai bun prieten.
- Crocodilul?
- Da.
- Îți este?
- Ei bine, mi-a fost. De când l-au zătrit, pot să spun că nu-mi mai e cel mai bun prieten. Mi-a dat foarte mulți bani și niciodată nu mi-a cerut o copeică înapoi. El a plecat și s-a întors peste o jumătate de oră.
- Dar de ce s-a întors?
- Fiindcă și-a uitat mobilul la ea.
- Deci totuși a intrat.
- Da, a intrat. S-a așezat la masă și a băut o cafea.
- Și nu l-a deranjat faptul că era goală?
- I-a cerut să se îmbrace.
- Și ea?
- Și ea s-a îmbrăcat. Apoi a băut cafeaua și s-a dus. Pe drum și-a amintit că și-a uitat mobilul și s-a întors și a dat peste ei, uitaseră să încuie ușa, tipul din Ufa o călărea chiar pe patul meu.
- Și el ce-o făcut?
- Ce să facă? A plecat să mă caute.
- Dar nu ca să te bată?
- Și de ce, mă rog, ca să mă bată?
- Că l-ai păcălit.
- Nu l-am păcălit. Dovadă e că atunci când ne-am întâlnit am băut împreună până ne-a săltat poliția.

Stăteam față în față la o masă de lemn de sub un copac rotat care își întindea crengile peste mesele de la Bonjur Cafe. El mă întrebă dacă mai am vreo veste de la ea. De fiecare dată când ne întâlneam mă întreba ce mai știu despre ea. De fiecare dată când ne întâlneam vorbeam doar despre ea. După ce s-a despărțit nu și-a mai putut reface viața. După ce ne-am despărțit nu mi-am mai putut nici eu reface viața.

El știa mai multe despre ea decât știam eu. Aflase că Luiza urma să se întoarcă acasă.

- De tot?
- Nu, pentru câteva zile, ca să-și schimbe dinții. La noi e mai ieftin să-ți pui dinți noi.
- Și când o să vină?
- Dintr-o zi în alta.
- Tu de unde știi?
- Lucrurile astea se află. Eu o aștept. O aștept cu nerăbdare să se întoarcă, îmi spuse el și scoase un pistol din buzunar, pe care mi-l arătă preț de câteva clipe. Apoi și-l băgă repede înapoi în buzunar. Nu-l văzu nimeni.
- Tipa asta mi-a distrus viața. Aveam atâtea planuri. Voiam să public o carte de traduceri din literatura japoneză. Din toate visele mele s-a ales praful. O s-o împușc odată și odată. O s-o împușc, rânji el și eu văzui că nu mai avea nici un dinte în gură.
- De asta te-ai angajat măturător la aeroport?
- Da.
- Ca să nu-ți scape?
- Da, îmi mai spuse el și se ridică în picioare, în ziua aceea era în tură și nu voia să întârzie. Plecă, fără să-mi spună mulțumesc că i-am plătit consumația. Cu umerii căzuți, cu capul în pământ, părea o umbră jalnică a ceea ce a fost cândva. Trăia ca s-o împuște într-o bună zi. Ăsta era singurul lui scop în viață. De asta, mai trăia.

Din câte știam eu, ea avea o dantură perfectă și avea bani căcălău. Era producătoare de film și era căsătorită cu un om de afaceri din zona digitală. Toate îi mergeau strună și nici gând n-avea să se întoarcă vreodată acasă. Nici nu știu dacă își mai amintea de Chișinău sau de noi. Nu cred că-și mai amintea de el. Ea nu știa nici cu spatele că el și-a cumpărat un pistol, și că visa s-o împuște. Ce ar mai fi râs dacă ar fi aflat.

Când se gândea la ținuturile în care se născuse ( la mine, la Vlad și la tot ce-a fost între noi): ea nu simțea nici dragoste și nici ură, ci o imensă plictiseală. Iar ca să scape cât mai repede de plictiseala asta, își scotea o sticlă de whisky din frigider și își umplea un pahar de trei sute de grame, pe care-l bea dintr-o înghițitură. Dacă ar fi întâlnit-o Vlad în clipele alea cred că și-ar fi scos pistolul din buzunar și ar fi ucis-o pe loc. Norocul ei, norocul lui, norocul meu că drumurile noastre s-au despărțit pentru totdeauna.

Nota AUTORULUI: Acest text este o proză și trebuie citit în această cheie.