Dumitru Dragomir îl atacă dur pe secundul Astrei

Autor: George Traicu

Publicat: 02-10-2018

Actualizat: 02-10-2018

Article thumbnail

Sursă foto: Radu Tudor

Dumitru Dragomir a comentat în termeni duri gestul secundului Astrei, Yesilova. Acesta l-a jignit pe Hagi, nemulţumit fiind că jucătorii de la Viitorul nu au returnat o minge, la o fază ce a dus la marcarea singurului gol al partidei, Băluţă aducând toate cele trei puncte constănţenilor.

"E o ruşine naţională ce s-a întâmplat. Să vină neica nimeni şi să-ţi înjure legendele? Domn'e, turcul ăsta nici nu trebuie să treacă prin faţa lui Hagi. Eu îi dădeam o mamă de bătaie, îl rupeam în două! Se mai şi dă viteaz, că face, că bate. E prietenul lui Mulţescu, dar nu-l cunosc. Mai demult, au vrut să-l pună la Voluntari, când eram eu acolo, dar nu l-am vrut la echipă", a tunat Dragomir la ProSport LIVE.

În etapa a 10-a, Viitorul - Astra s-a încheiat 1-0, dar victoria gazdelor a fost umbrită de un episod violent. Hagi a fost trimis în tribună, iar secundul lui Mulţescu, Yesilova, a fost evacuat de pe teren de bodyguarzi. Cei doi şi-au aruncat cuvinte grele, totul pornind de la o minge de arbitru pe care Achim nu le-a înapoiat-o giurgiuvenilor. La câteva zeci de secunde, Băluţă a înscris singurul gol al jocului.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri