Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dumitru Luca, președinte ANAT: 'O măsură reparatorie ar fi ca incomingul să fie considerat export de servicii şi să beneficieze de facilităţi'

news.ro
turism

Orice întârziere în luarea unor măsuri concrete în sprijinul industriei turismului poate să fie fatală şi, de aceea, Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism a propus autorităţilor o serie de măsuri concrete, proactive, precum acordarea de facilităţi de export pentru incoming şi creditul fiscal, potrivit preşedintelui ANAT, Dumitru Luca.

"Noi am venit cu propuneri concrete, proactive. Aş vrea să punctez câteva, care sunt măsuri de bun simţ şi nu necesită cine ştie ce eforturi. În primul rând aş vrea să mă refer la turismul de incoming. Este cel care poate să susţină, să repare ce s-a stricat masiv în această zonă. Incomingul este un export de servicii, consumatorul este din afara ţării. Cu toate acestea, este singurul serviciu care la export nu beneficiază de facilităţile de care beneficiază toate celelalte exporturi. Deci o măsură reparatorie, nu o facilitate, ar fi ca incomingul să fie considerat export de servicii şi în consecinţă să beneficieze de aceleaşi facilităţi de care beneficiază celelalte exporturi. Printr-o singură frază inclusă în Codul fiscal aceasta se poate repara", a explicat Luca, miercuri, într-o conferinţă de presă, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Mohammad Murad(FPTR) dă cărțile pe față: ‘Pierderile până acum, constatate, sunt de peste 7 miliarde euro la nivel de industrie hotelieră și HoReCA. Nu am primit niciun sprijin, din contră, foarte multe discuții, fără valoare’

Acesta a mai semnalat că, în prezent, sunt probleme foarte mari cu recuperarea arieratelor de la stat, dar, în acelaşi timp operatorilor economici li se cer lunar bani, iar această situaţie ar putea fi rezolvată printr-un credit fiscal.

"Avem apoi probleme uriaşe în recuperarea arieratelor de la stat. Înţelegem cu toţii, statul nu are bani, bugetul e limitat, ne promite, ne va da când va avea bani, dar în acelaşi timp nouă ni se cer lună de lună bani. (...) Pentru fiecare zi de întârziere datorăm penalizări. Pe de altă parte, statul nu îşi asumă respectarea unor termene pe care şi le-a pus în legislaţie şi nu putem să cerem penalizări pentru nerespectarea acestor termene decât eventual pe cale judecătorească. Nu vi se pare că ar fi o măsură absolut corectă şi justă ca şi statul atunci când întârzie plata să suporte aceleaşi penalizări pe care le suportăm şi noi. (...) Cum s-ar putea regla? (...) Se poate rezolva printr-un simplu credit fiscal, printr-un cont de debit şi de credit pentru fiecare operator economic în care să se consemneze ce ai de dat şi ce ai de luat. Se tot vorbeşte de ani de zile de bugetul unic. Păi unde este acest buget unic atâta timp cât am o listă cu 20 de conturi de trezorerie unde trebuie să fac plăţi, există alte conturi de unde ar trebui să ni se facă nouă plăţile şi veşnic nu sunt bani. Ce poate fi mai simplu decât un credit fiscal? Ok Statule, nu ai bani să-mi dai acum, dar nu îmi cere nici mie că nici eu nu am de unde. Şi atunci e foarte simplu şi se poate debloca acest colaps de incapacitate reciprocă plată", a menţionat Dumitru Luca.

Pe de altă parte, preşedintele ANAT a subliniat că în ceea ce priveşte voucherele compensatorii, "ne-am învârtit în jurul cozii timp de şase luni" şi nu s-a realizat nimic cu garantarea acestora.

"Voucherele compensatorii au fost o măsură adoptată din mers de operatorii din domeniu pe modelul companiilor aviatice pe simplul motiv că era o situaţie de criză, nu o situaţie punctuală aşa cum a fost reglementată prin drepturile consumatorului (...) Acum era situaţia că toată lumea voia banii înapoi şi încasări nu mai erau şi atunci industria s-a autoreglementat cu aceste vouchere compensatorii. Unele ţări au şi reglementat între timp modelul respectiv, ba mai mult, au şi creat infuzie de capital pentru susţinerea acestor plăţi. La noi nu numai că ne-am învârtit în jurul cozii timp de 6 luni. Am încercat să venim cu un act normativ de garantare a acestor vouchere, nu s-a realizat acest lucru. Ba mai mult, în Ordonanţa aceea faimoasă de granturi, în cheltuieli eligibile, nu se găseau nici rambursările către clienţi, nici cheltuielile cu forţa de muncă, care înseamnă cea mai mare pondere.(...) Legislaţia aceasta care este făcută pentru vremuri de pace ar trebuit să fie adaptată pentru vremuri de război. Cam toate ţările din jurul nostru au făcut-o. La noi încă mai analizăm, facem studii de fezabilitate...", a punctat Luca.

În context, şeful ANAT a atras atenţia că turismul nu mai are de mult frontiere în ceea ce priveşte tehnica rezervării şi fluxul banilor şi nu trebuie să surprindă dacă un turist român ajunge pe litoralul românesc printr-o agenţie din Germania, pentru că acolo a găsit preţuri şi condiţii mai bune. Astfel, orice întârziere în luarea unor măsuri de sprijin poate fi fatală.

"Suntem într-o competiţie continuă cu toate pieţele, pe de o parte cu pieţele care primesc turişti, pe de altă parte cu producătorii de pachete turistice din alte ţări. De aceea orice întârziere în luarea unor măsuri concrete în sprijinul acestei industrii poate să fie fatală şi îi pune pe competitorii noştri într-o poziţie favorabilă. Iar noi încet, încet, murim", a mai spus Luca.

Potrivit acestuia, este nevoie rapid de infuzie de capital, altfel ajungem în situaţia în care "pe un bolnav de apendicită îl operăm după ce a făcut septicemie sau să aruncăm un colac de salvare la un kilometru de cel care se îneacă".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.