Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

După ce a gonit facultatea lui George Soros, Viktor Orban vrea să aducă la Budapesta sistemul educațional al comuniștilor chinezi

ebsilon.org
educatie invatamant scoala

Premierul ungar Viktor Orban a confirmat joi că va fi organizat un referendum referitor la planificata înfiinţare la Budapesta a unei filiale a Universităţii Fudan din Shanghai, proiect care a provocat ample proteste la finalul săptămânii trecute, relatează Reuters.

Proiectul este controversat având în vedere că, deşi Universitatea Fudan din Shanghai este considerată una de elită la nivel mondial, ea se află sub controlul partidului comunist chinez. Criticii proiectului se tem că, prin viitoarea instituţie de învăţământ superior, Beijingul îşi va promova viziunea autoritaristă şi pe teritoriul Ungariei.

La finalul lunii aprilie, Ministerul Inovaţiei ungar a semnat cu Universitatea Fudan un acord ce prevede că viitoarea filială a Universitate Fudan va primi la Budapesta între 6.000 şi 8.000 de studenţi, într-un campus care se va întinde pe 50 de hectare.

Activităţile de predare, în care vor fi implicaţi 500 de profesori, vor începe cel mai devreme în 2024.

În urmă cu doi ani, premierul ungar a obligat Universitatea Central-Europeană, fondată de miliardarul american de origine maghiară George Soros, să-şi închidă activităţile de la Budapesta, care au fost transferate la Viena.

Instituţiile media controlate de Viktor Orban critică în mod constant Occidentul şi laudă ţări cu regimuri autoritare precum Rusia şi China.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.