DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

După cutremurele devastatoare, Turcia e lovită și de un val de frig: Sunt anunțate și ninsori

cutremur turcia

Mai mult de zece provincii din estul Turciei se află până marţi sub avertizări meteorologice cod galben şi portocaliu de vreme rece, potrivit serviciilor meteorologice de stat din Turcia, relatează CNN. Aceste avertizări meteorologice au fost emise pentru ninsori şi vânt, inclusiv în provinciile Osmaniye, Kahramanmaras, Adiyaman şi Malatya, care în ultimele 12 ore au fost zguduite de replici puternice ale seismului de suprafaţă care s-a produs luni dimineaţă.

Gaziantep, unde a avut loc cutremurul iniţial cu magnitudinea de 7,8, nu este inclusă în nicio avertizare meteo, însă sunt posibile ploi locale şi chiar ninsori până marţi dimineaţă, scrie News.ro.

În prezent, temperaturile se situează cu 5 până la 8 grade Celsius sub medie în întreaga regiune.

Temperaturile din zona de epicentru al cutremurului principal sunt prognozate să scadă în următoarele două zile. Până marţi dimineaţa, temperaturile vor oscila în jurul valorii de zero grade, dar miercuri şi joi dimineaţa temperaturile vor fi cu câteva grade sub zero.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.