După ce a obținut jobul visurilor sale la o mare companie, Annie Lu părea să aibă totul: proiecte interesante, salariu de șase cifre și un program flexibil. Însă, la doar doi ani, restructurările și stresul au împins-o spre burnout. După un concediu medical de 12 săptămâni, a decis să renunțe la locul de muncă pentru a-și urma pasiunea pentru scris, relatează Business Insider.
Fost product marketing manager la Atlassian, Annie Lu, în vârstă de 32 de ani, își amintește că începutul în companie a fost un vis devenit realitate. Angajată la finalul lui 2022, ea a găsit exact ceea ce își dorea profesional.
Entuziasmul a început însă să scadă odată ce Atlassian a intrat în valul de reorganizări structurale și reduceri de personal care au marcat întreaga industrie Big Tech. „Am încercat să rezist, dar în 2025 am simțit că organismul meu cedează”, a povestit Annie.
După concediul medical, în care s-a concentrat pe recuperarea fizică și emoțională, decizia a venit firesc: a demisionat. „Am simțit că renunț la ceva bun pentru a câștiga ceva și mai bun”, spune ea despre momentul plecării.
Pentru Annie, burnout-ul a reprezentat o schimbare de perspectivă. „Viața e prea scurtă, iar niciun salariu sau funcție nu merită mai mult decât starea mea de bine”, a realizat ea, recunoscând că fusese blocată de convingerea că succesul înseamnă o carieră într-o corporație.
De la salariu de șase cifre la libertatea de a-și urma visul
Renunțarea la Atlassian a însemnat și pierderea unui pachet financiar atractiv – salariu de șase cifre, opțiuni pe acțiuni și beneficii generoase. Totuși, Annie consideră că a câștigat mai mult: echilibru și libertate.
La puțin peste o lună de la plecare, ea mărturisește că se simte deja mai împlinită. Scrie despre experiența sa și își propune să îi inspire și pe alții să își urmeze pasiunile. „Nu știu cum va arăta viitorul, dar mă bucur de această etapă și de libertatea pe care mi-o oferă”, spune Annie.
Astăzi, își construiește o carieră în zona creativă, fără a exclude însă posibilitatea unei întoarceri în corporație, dacă la un moment dat apare oportunitatea potrivită.
Comentează