Reprezentanţii Confindustria Romania vor încheia marţi, la Spitalul Elias din Bucureşti, un protocol strategic de colaborare cu reprezentanţii Federaţiei Sanitas, prin intermediul căruia cele două entităţi îşi propun dezvoltarea de acţiuni comune cu scopul de a îmbunătăţi siguranţa sanitară a personalului din structurile medicale şi nivelul de sănătate al populaţiei în România, informează Agerpres.
Protocolul va fi semnat de presedintele Confindustria Romania, Giulio Bertola, şi de preşedintele Federaţiei Sanitas din România, Leonard Sorin Bărăscu, în prezenţa managerului Spitalului Elias, Mugur Ardelean, şi al prim secretarului Ambasadei Italiei la Bucureşti, Vincenzo Tamarindo.
Primul rezultat concret al acestui protocol strategic îl reprezintă donarea din partea Confindustria Romania de echipamente de protecţie medicală (halate chirurgicale, combinezoane) pentru întreg personalul sanitar al Spitalului Elias din Capitală (medici, asistente, infirmiere, şoferi pe ambulanţă etc). Echipamentele de protecţie sunt realizate cu ajutorul tehnologii italiene Immunolution plus, ce oferă un grad maxim de protecţie, dar şi de confort, nelăsând fluidele să pătrundă prin ţesătură, permiţând însă în acelaşi timp pielii să respire.
"Mulţumită acestor echipamente ce oferă un grad sporit de protecţie, activitatea personalului medical, care în aceste momente grele depune eforturi deosebite în lupta împotriva Covid-19, se va putea desfăşura în condiţii de siguranţă", se menţionează în comunicatul celor două organizaţii.
Confindustria Romania, patronatul care reprezintă de peste 20 de ani cele mai importante investiţii italiene din ţara noastră, anunţă că vor urma în scurt timp şi alte etape ale protocolului de colaborare încheiat cu Federaţia Sanitas din România, organizaţie sindicală ce reprezintă interesele a peste 100.000 membri din toate categoriile profesionale din sănătate şi asistenţă socială, şi că se va ocupa să aducă în România şi alte tehnologii inovatoare în domeniul medical prin intermediul cărora doreşte să ofere sprijin concret activităţii medicale din ţara noastră precum şi realizării planului de vaccinare.
După luni de chinuri, medici români primesc revoluționarele echipamente din Italia
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

29
Antreprenorii din agricultură răspund pozitiv invitației la AgriXpo Brașov.
29

1.032
Péter Magyar trece la amenințări: “Dacă președintele și celelalte marionete nu demisionează, vor fi demise”
1.032

1.173
VIDEO Imagini incredibile în Giurgiu: concert în cimitir, printre morminte, cu dedicații pentru răposați
1.173

2.234
Conflictul din Iran - Mii de militari americani se îndreaptă către Orientul Mijlociu în timp ce armistițiul se apropie de final
2.234

2.843
Divorț-șoc în lumea muzicii! Emilia Dorobanțu și soțul ei, băiatul unui fost chestor din MAI, s-au despărțit după 10 ani de căsnicie / Ce spune artista
2.843

3.751
Meteorologii anunță o schimbare de ultim moment: iarna se întoarce în plină primăvară
3.751

2.145
Donald Trump șantajează Marea Britanie și amenință cu ruperea acordului comercial: Când le-am cerut ajutorul, ei n-au fost acolo
2.145

4.315
BNR vine cu cifrele dezastrului din Guvernul Bolojan: A crescut datoria externă a României
4.315

5.323
PNL nu se rupe pe „tabere”. Se rupe pe direcție
5.323

4.391
BOLOVANUL LUI NICUSOR
4.391

6.057
Marea problemă pentru maghiarii din Transilvania, după alegerea lui Peter Magyar: Au rămas singuri cu ura lor
6.057

5.835
„Nostradamusul Chinei" a făcut calculele - Cum se va termina războiul din Iran
5.835

3.561
Reacția Ambasadei Israelului în România, după profanarea Cimitirului Evreiesc din Reghin chiar de Paști: Semnalul de alarmă tras de diplomați / FOTO
3.561
















Comentează