Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

După Polonia și Ungaria, Parlamentul European pune 'jugul' și pe Slovenia: Eurodeputații au adoptat o rezoluție pentru situația statului de drept

parlamentul european lgbt

Parlamentul European a atras atenţia joi, printr-o rezoluţie care a divizat stânga şi dreapta, asupra situaţiei statului de drept în Slovenia, declarându-se îngrijorat pentru libertatea media şi independenţa justiţiei, relatează AFP.

Eurodeputaţii sunt "profund preocupaţi de climatul de ostilitate, neîncredere şi polarizare profundă din Slovenia", au avertizat ei într-un text adoptat în cadrul sesiunii plenare de la Strasbourg.

Textul, care a făcut obiectul unei dezbateri în hemiciclul PE în sesiunea din noiembrie, a fost propus de grupuri centriste şi de stânga. El a trecut cu 356 de voturi pentru, în timp ce 284 de eurodeputaţi, provenind din grupul PPE şi de extremă dreapta, au votat împotrivă. În plus, s-au înregistrat 40 de abţineri.

Rezoluţia cere Sloveniei, care deţine pentru încă două săptămâni preşedinţia prin rotaţie a Consiliului UE care va fi preluată de Franţa la 1 ianuarie, să finanţeze constant şi suficient media publice fără a le afecta independenţa editorială.

"Preocupaţi de persistenţa practicii constând în guvernarea prin decret şi deci fără control parlamentar", eurodeputaţii şi-au exprimat de asemenea "îngrijorarea faţă de ansamblul atacurilor, campaniilor de denigrare, actelor de defăimare, anchetelor penale sau a acţiunilor juridice menite să închidă gura ale unor personalităţi publice şi politice de prim plan, inclusiv membri ai guvernului".

Unul dintre punctele de îngrijorare ale UE vizavi de Slovenia este blocarea de către premierul conservator Janez Jansa a nominalizării a doi procurori sloveni la Parchetul European, în contextul în care magistraţii selecţionaţi de autorităţile judiciare ale ţării au anchetat în trecut suspiciuni de corupţie legate de şeful guvernului.

După mai multe luni de întârzieri, ei au fost nominalizaţi în cele din urmă la sfârşitul lui noiembrie, ceea ce nu împiedică Parlamentul European să fie "preocupat" de o modificare legislativă care presupune "un risc ca ei să fie revocaţi" ulterior.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.