Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

După valul de pelerini, Mitropolia Moldovei și Bucovinei anunță că racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva va fi reintrodusă în Catedrală în cursul nopţii

Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Iaşilor, preotul Constantin Sturzu, a declarat că racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva ar putea fi reintrodusă în Catedrala Mitropolitană în cursul nopţii de miercuri.

"Cel mai probabil racla cu sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva va fi reintrodusă în Catedrala Mitropolitană în această noapte, la un moment în care rândul se va reduce astfel încât să poată fi gestionat fără probleme", a declarat preotul Constantin Sturzu, fără a preciza însă şi o oră.

Citește și: Victor Ponta trage semnalul de alarmă: Dacă nu o facem acum – până în 2024 va mai exista România?

În prezent se pot închina la racla Sfintei doar cei din municipiul Iaşi, accesul fiind doar pe bază de buletin. Au fost câteva ore pe parcursul cărora au fost lăsaţi şi cei din alte localităţi sau judeţe.

"În acest moment, pelerinii au acces la raclă prin dispozitivul de siguranţă, deplasarea făcându-se în cadrul unui culoar pentru a se putea sta la rând cu respectarea distanţei între credincioşi. Voluntarii împart măşti de protecţie persoanelor care intră în culoar, asigurându-se o comunicare constantă cu privire la necesitatea purtării măştii şi a respectării distanţării fizice. În cursul acestei zile, până la ora 18,00, peste 9.200 de persoane au fost prezente la racla cu Sfintele Moaşte. În total, începând cu data de 8 octombrie, aproximativ 25.550 de pelerini au fost prezenţi la racla cu sfintele moaşte. Apreciem că prin modul cum a fost gestionată situaţia de către forţele de ordine s-a evitat o escaladare a violenţei care ar fi pus într-un con de umbră această mare sărbătoare religioasă creştină. Toate măsurile luate azi şi în zilele premergătoare pelerinajului au avut ca unic scop prevenirea răspândirii virusului. Mulţumim tuturor pelerinilor care au respectat măsurile de protecţie sanitară, dar nu puteam rămâne pasivi faţă de cei care puneau în pericol siguranţa celorlalte persoane prezente", se menţionează într-un comunicat al Grupării Mobile de Jandarmi din Bacău.

Citește și: Ludovic Orban reacționează după recordul COVID-19: ‘Suntem într-un moment de cumpănă. Putem opri creșterea numărului de cazuri’

Numită în popor şi Sfânta Vineri, Sfânta Cuvioasă Parascheva este considerată a fi ocrotitoarea Moldovei şi a celor săraci. Ea a fost canonizată în şedinţa din 28 februarie 1950 a Sfântului Sinod al BOR. Atunci s-a stabilit şi ca în data de 14 octombrie să fie organizat hramul acesteia. Anul acesta, din cauza pandemiei de coronavirus, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decis ca participarea credincioşilor la sărbătorile religioase să fie permisă doar celor care au domiciliul în localitatea respectivă. Din acest motiv nu a mai fost organizată Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, care trebuia să se desfăşoare în perioada 8-15 octombrie, racla cu moaştele Sfintei fiind scoasă din Catedrala Mitropolitană spre închinare în cursul acestei dimineţi.

Citește și: Gabriela Firea reacționează după declarațiile lui Tătaru și Arafat: Nu am auzit nici măcar o măsură care să vină din partea Guvernului şi care să ne garanteze limitarea răspândirii coronavirului .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.