Florinela Georgescu, director de prognoză în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a declarat marți, la Digi24, că fenomenele meteorologice extreme din ultimele zile — precum inundațiile din nordul Moldovei și vijeliile din sudul țării — sunt în retragere. Potrivit meteorologului, riscul apariției unor noi episoade similare este redus în perioada imediat următoare.
„Va mai ploua în Moldova astăzi, dar ploile vor fi de intensitate mai scăzută decât în ultimele 2 zile”, spune Florinela Georgescu.
„Rămâne totuși probabilitatea ca pe arii restrânse cantitățile de apă să fie unele mai importante. Aceasta într-un context general în care ploile de astăzi le așteptăm mai importante în toate zonele de deal și de munte și în special în Transilvania, unde s-ar putea ca tot așa, pe arii relativ restrânse, cantitățile de apă să depășească 50-60l/m² deci mai puțin probabil, cantități importante în Moldova. Dar nu vor lipsi ploile și sigur că acum orice ploaie venită în zonele care au avut deja probleme deosebit de serioase contează, pentru că unde râurile sunt deja umflate”, a mai spus directorul de prognoză ANM.
De altfel, pentru mare parte a râurilor din Moldova, codul hidrologic se menține valabil, alături de un cod galben pentru cursurile de apă din zonele montane ale Carpaților Meridionali, inclusiv în nordul Olteniei, Munteniei și Transilvaniei.
Cât despre manifestările extreme, furtunile și intensificările de vând par că s-au potolit. „Masa de aer s-a schimbat”, explică Florinela Georgescu.
„Furtuna de ieri de la București a fost semnalul schimbării și pentru această zonă de țară. În restul teritoriului, deci exceptând sud-estul țării, în restul teritoriului de ieri am simțit răcorirea, o răcorire care aduce și stabilitate. Adică ploile pe care le așteptăm astăzi la noapte și chiar și în următoarele 2 zile vor avea mai puțin acel caracter torențial care să favorizeze cantități foarte mari de apă în timp foarte scurt și mai degrabă vor fi ploi mai continue, mai puțin asociate unor fenomene de instabilitate de genul vijelie, grindină, descărcări electrice”.
„Nu vor lipsi în totalitate acest gen de manifestări, pentru că este totuși vară, dar nu dinspre această zonă apreciem că mai poate veni pericolul în perioada următoare, ci mai degrabă din cantitățile acumulate de apă în urma ploilor care vor fi pe durată destul de îndelungată astăzi în partea centrală a țării și toate zonele de deal și de munte, de arii mai restrânse în Moldova, în Dobrogea, Muntenia, iar în zilele viitoare în continuare, încă 2 zile. În continuare așteptăm mai ales zonele de da și de munte să fie expuse probabilității de acumulare a unor cantități mai importante de apă. Deci, ne așteptăm mai puțin ca pericolul să vină dinspre vijelii, așa cum a fost în zilele trecute pentru multe zone din din țară”. În următoarele zile vom vedea, mai degrabă, ploi ca de începută toamnă, specifice de altfel temperaturilor și care urmează să le înregistrăm în aceste zi.
Florinela Georgescu a spus că temperaturile se vor situa zilele următoare sub 30 de grade. „Maximele pentru următoarele 3 zile, înțelegând azi, mâine și poimâine se vor situa în general între 20 și 4 și 30°. Doar că zona cu temperaturi pe 30° va fi una foarte restrânsă, din ce în ce mai restrânsă. În partea de sud extrem a teritoriului, în general la nivelul țării 24-28° cu tendința de creștere, totuși, înspre weekend”, a spus ea.
Avertizări meteorologice în vigoare
Cod galben - În vigoare din 29 iulie, ora 10:00, până pe 30 iulie, ora 10:00, pentru cea mai mare parte a Transilvaniei, centrul Moldovei și zonele montane. Sunt așteptate averse torențiale, descărcări electrice, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor fi de 20–25 l/mp, cu acumulări izolate de peste 30 l/mp.
Cod portocaliu - Valabil pe 29 iulie, între orele 10:00 și 21:00, pentru județele Sibiu, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Alba și zonele montane din Hunedoara, Bacău și Neamț. Sunt prognozate averse abundente de 30–40 l/mp și izolat peste 50–60 l/mp.
Prognoza pentru București
Pentru intervalul 29 iulie, ora 10 – 30 iulie, ora 10, vremea în Capitală va fi în general instabilă. Cerul va fi temporar noros, cu posibile averse, descărcări electrice și intensificări de vânt în a doua parte a zilei. Maxima termică se va situa în jurul valorii de 30°C, iar minima va coborî la 17–18°C.
Municipiul București nu se află sub incidența unui cod de avertizare meteorologică.































Comentează