Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

E-Distribuţie Dobrogea investeşte 12 milioane lei în modernizarea staţiei de transformare Abator Constanţa

www.agerpres.ro
bani, lei, bancnote

Distribuitorul de energie E-Distribuţie Dobrogea a anunţat joi că a început o serie de lucrări de modernizare a staţiei de transformare de înaltă/medie tensiune Abator din oraşul Constanţa, proiectul de investiţii având o valoare de aproximativ 12 milioane de lei.

”Staţia de transformare 110/20/10 kV Abator a fost pusă în funcţiune în anul 1963 şi alimentează cu energie electrică, prin intermediul reţelei de medie şi joasă tensiune, peste 25.000 de clienţi casnici şi societăţi comerciale din partea de sud a municipiului Constanţa”, arată compania într-un comunicat, conform News.ro.

Citește și: Polițiștii efectuează percheziții MASIVE în București și Ilfov: A fost destructurat un grup infracțional important! Prejudiciu URIAȘ

Lucrările de modernizare au început în al treilea trimestru al acestui an şi prevăd înlocuirea echipamentelor existente pe toate nivelurile de tensiune, precum şi a transformatorului de forţă 20/10kV. Vor fi montate noi echipamente primare, cât şi instalaţii moderne de comandă şi vor fi înlocuite toate cablurile de circuite secundare şi protecţie.

”Prin modernizarea staţiei Abator Constanţa se va asigura creşterea fiabilităţii, mărirea gradului de siguranţă în alimentarea consumatorilor cu energie electrică, precum şi un confort energetic sporit. Lucrarea se va încheia anul viitor în luna iulie”, adaugă oficialii companiei.

Conform raportărilor ANRE pe 2016, indicele SAIDI (durata medie a întreruperilor neplanificate pentru fiecare client) pentru E-Distribuţie Muntenia a fost de 172 minute, cel mai performant din ţară, media naţională înregistrată fiind de 290 minute. E-Distribuţie Dobrogea şi E-Distributie Banat şi-au îmbunătăţit performanţele şi au rămas în topul celor mai performanţi operatori din Romania, cu SAIDI de 217 minute, respectiv 245 de minute.

Grupul Enel activează în peste 30 de ţări şi are o capacitate instalată netă de producţie de energie de circa 83 GW. Enel distribuie electricitate şi gaze naturale printr-o reţea de peste 2 milioane km, are peste 65 de milioane de clienţi casnici şi companii în toată lumea.

Prezent pe piaţa din România încă din 2005, Enel este, în acest moment, unul dintre cei mai mari investitori privaţi în domeniul energetic, cu operaţiuni în sectorul distribuţiei şi furnizării de electricitate, dar şi al producţiei de energie electrică din surse regenerabile.

Enel are peste 3.100 de angajaţi în România şi oferă servicii unui număr de 2,8 milioane de clienţi din trei zone importante ale ţării: Muntenia Sud (inclusiv Bucureşti), Banat şi Dobrogea, acoperind o treime din piaţa locală de distribuţie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.