DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Polițiștii efectuează percheziții MASIVE în București și Ilfov: A fost destructurat un grup infracțional important! Prejudiciu URIAȘ

www.cyd.ro
mascați, percheziții

Opt percheziţii domiciliare sunt desfăşurate joi dimineaţă în Bucureşti şi judeţul Ilfov de poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB), sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune privind asigurările, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, înşelăciune şi constituire de grup infracţional organizat, urmând să fie puse în aplicare 25 de mandate de aducere.

Potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES de DGPMB, din datele şi probele administrate în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că bănuiţii, în perioada 2012 - 2013, prin intermediul unei societăţi comerciale ce avea ca obiect de activitate principală întreţinerea şi repararea autovehiculelor, au desfăşurat activităţi de natură ilicită, fiind atraşi în activitatea infracţională şi 14 inspectori de daună, care au sprijinit grupul infracţional.

Citește și: Imagine senzațională cu primarul Timișoarei: Cum a apărut Nicolae Robu la cinci luni de la operație - FOTO

Membrii grupului infracţional acţionau în două moduri, constând în aceea că persoane de bună credinţă, implicate în evenimente rutiere, care deţineau sau utilizau autovehicule asigurate facultativ cu poliţă valabilă, introduceau în vederea efectuării de reparaţii autoturismul în societatea menţionată, însă avariile autovehiculelor erau amplificate fictiv, fără ştirea proprietarului/utilizatorului, iar documentele iniţial întocmite erau înlocuite cu unele falsificate, care consfinţeau o situaţie de fapt nereală.

Ulterior, autoturismele erau reparate, se întocmeau cereri de despăgubire de la societatea de asigurări, după care asiguratorul vira bănuiţilor suma de bani corespunzătoare reparaţiei.

Totodată, în cazul autoturismelor avariate de posesori cu vinovăţie şi care nu posedau poliţe facultative, beneficiau de prelucrarea unor fotografii cu autovehiculele în cauză, astfel încât să nu fie vizibile avariile existente şi implicit să nu fie menţionate în inspecţia de risc, după care se încheia poliţa de asigurare facultativă, urmând ca la un interval de 2-3 luni deţinătorul autoturismului să fie chemat în service, unde erau provocate în mod voluntar avarii sau accentuate cele deja existente.

Citește și: Deutsche Welle, ÎNTREBARE CHEIE în scandalul Teodorovici: Ce pretinde SRI în schimbul diplomelor sale?

Prejudiciul creat prin comiterea faptelor este estimat la peste 400.000 de euro.

Persoanele implicate vor fi conduse pentru audieri la sediul Serviciului Furturi de Autovehicule.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.