Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

E jale pe piața imobiliară: Preţurile materialelor de construcţii au crescut cu 60-80%

desteptarea.ro
zilier constructii

Preţurile materialelor de construcţii au crescut cu 60-80% în februarie 2022, comparativ cu septembrie 2021, a declarat, luni, vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC), Irinel Gheorghe, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

"Astăzi suntem într-o situaţie fără precedent: dacă vorbim despre septembrie 2021 - februarie 2022, creşterile în medie ale preţurilor materialelor de construcţii sunt între 60-80%, nu sunt 20%, nu sunt 50%, ci sunt la acest nivel. Gândiţi-vă ce înseamnă aceste creşteri pe un flux al unor contracte de atribuire care încep cu studiu de fezabilitate şi se termină cu faza emiterii primei facturi, ca unitate de timp", a afirmat Irinel Gheorghe.

Vicepreşedintele FPSC a arătat că actuala criză a materiilor prime este unul dintre cei trei factori care au generat creşterea preţurilor. Alţi factori care au determinat această evoluţie ascendentă a preţurilor sunt majorarea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale şi transportul.

"Cauzele acestor creşteri fără precedent sunt următoarele: există în acest moment o criză a materiilor prime, generată în primul rând de faptul că anumite materii prime sunt cotate la bursă, şi aici vorbim despre minereuri şi despre ţiţei. Criza materiilor prime este generată şi de sustenabilitatea pe care România şi-a asumat-o în cadrul Uniunii Europene şi din cauza asta tot mai multe unităţi de producţie s-au închis în UE şi probabil şi în România. Vă dau exemplul plăcilor de gips-carton: 70% sau 80% din producţia de gips-carton se bazează pe reziduurile rezultate din arderea cărbunelui în termocentrale şi doar restul se bazează pe extracţia din cariere de ipsos. Gândiţi-vă ce înseamnă închiderea termocentralelor, doar din această perspectivă. O altă cauză ar fi creşterea fără precedent a preţurilor la energia electrică şi la gaz. Vorbim astăzi despre creşteri raportate la septembrie 2021 la energie electrică de peste 4 ori, iar la gaz de peste 8, chiar 10 ori, în contextul în care statul român este acţionar la multe dintre entităţile producătoare de energie - Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi probabil putem să discutăm şi ce înseamnă OMV. O a treia cauză ar fi transportul, cu toate lucrurile care se cumulează la un moment dat: preţul combustibilului, preţurile crescute ale asigurărilor, RCA sau CASCO. În componenta de preţ a unui produs, a unui material de construcţii, transportul începe să însemne peste 10%. Aici n-am vorbit despre componenta menţinerii deocamdată a salariilor muncitorilor din sectorul nostru, care nu cred că mai poate fi menţinută la nivelul actual", a precizat Irinel Gheorghe.

Vicepreşedintele FPSC a apreciat că autorităţile ar trebui să interzică exporturile de materialele de construcţii.

"Identificăm şi câteva soluţii în acest context. Cred că este important ca statul să intervină în cel puţin două direcţii. N-am vrea să ne expunem unui risc, şi din punct de vedere al producătorilor materialelor de construcţii riscul ar fi anumite materiale să plece la export, pentru că sunt deja ţări în Uniunea Europeană în care programul PNRR funcţionează şi care au nevoie de materiale de construcţii. O primă măsură cred că ar fi totuşi o blocare a exporturilor de materiale de construcţii din România. O altă măsură ar fi identificarea unui proiect care să fie dezvoltat pe orizontală şi cred că proiectul de reabilitare termică a locuinţelor este un proiect interesant, care nu aduce doar efecte estetice, ci aduce nişte efecte sociale foarte importante, deoarece reduce consumul cu 35-40%", a adăugat Irinel Gheorghe.

Pe de altă parte, acesta a subliniat că stocurile la materiale de construcţii sunt în prezent la niveluri mici.

"Stocurile (la materiale de construcţii, n.r.) sunt mici, pentru că venim după o pandemie care ne-a lăsat cu o inflaţie de 20%. Noi nu mai avem combinate metalurgice în care să producem oţel-beton. Ele nu mai există! Deci stocurile sunt extrem de mici. Lanţul de aprovizionare din Ucraina, dacă războiul se termină mâine, va dura un an de zile, pentru că sunt fabrici care sunt distruse, sunt drumuri care sunt distruse, şi toată această relaţie este închisă. (...) Problema noastră nu o reprezintă neapărat materialele de construcţii, ci sunt materiile prime: noi nu mai producem nimic, nu producem oţel, petrochimia României nu există. Adevărata dramă este că nu există industrie producătoare de materii prime pentru construcţii", a încheiat Irinel Gheorghe.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.