Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ea este Alina, fata ucisă de cea mai bună prietenă a ei pe litoral: a lăsat-o sub o bancă/ Motivul crimei înfiorătoare

alina

O crimă cu adevărat șocantă a avut loc pe litoralul Mării Negre, la Mangalia. Alina, o tânără de doar 18 ani a fost găsită sub o bancă având ”fața desfigurată total” și o înțepătură la gât”.

Citește și: Crimă la Constanța: o tânără și-a ucis colega! Era sătulă să mintă pentru ea: își înșela iubitul / cadavrul, 'găsit cu fața desfigurată' (surse)

Descoperirea cadavrului sub o bancă dintr-un parc din municipiul Mangalia a fost făcută de un bărbat care intenţiona să meargă la pescuit, acesta declarând jurnaliştilor că victima avea "faţa desfigurată total" şi "înţepătură la gât", informează Agerpres.

"Pe la cinci şi un sfert mă duceam la pescuit şi trecând pe aici, că stau aproape, am crezut iniţial că este un câine. Când am văzut că este o fiinţă umană am încercat să o trezesc. Am dat să o trezesc, nu a mişcat deloc. Am cerut ajutor la doi băieţi din parcare, eram speriat. (...) Au sunat la Poliţie, a venit repede Salvarea. Fata era chircită sub bancă (...), era înghesuită acolo, faţa ei era desfigurată total, nu se mai cunoştea nimic. M-a apucat plânsul. (...) Avea părul creţ, negru, brunetă. Am intrat într-o spaimă ..., nu avea faţă deloc, era bătută faţa ca să nu se cunoască, avea la gât, undeva, înţepături (...). Când au venit legiştii, au constatat că era moartă de cinci ore. Era moartă. La miezul nopţii nu umblă nimeni pe aici", a declarat bărbatul jurnaliştilor din presa locală.

Cine era Alina, fata ucisă de cea mai bună prietenă

De loc din comuna Cozmești, Alina Elena Ciobanu și Loredana Atănăsoaie plecaseră la mare pentru a face rost de bani și s-au angajat cameriste la un hotel din Saturn. Imediat după descoperirea crimei, polițiștii au analizat imaginile de pe camerele de supraveghere din Mangalia și au refăcut traseul criminalei. După ce a ucis-o, Loredana și-a băgat victima într-un troler, apoi a chemat un taxi și a cerut să fie dusă într-un parc din Mangalia. Taximetristul, fără să știe ce are criminala în troler, a ajutat-o să îl dea jos din portbagaj. După ce a târât geamantanul cu trupul neînsuflețit prin parc, criminala l-a abandonat sub o bancă.

Ambele erau cazate într-o cameră de hotel din Mangalia. Noaptea trecută, cele două s-au certat, iar dimineaţă, Alina a fost găsită moartă, sub o bancă, într-un parc din Mangalia.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, cele două s-ar fi certat pentru că fata ucisă îşi înşela iubitul, iar cea mai bună prietenă a ei trebuia să mintă pentru ea.

Cele două fete lucrau împreună, la un hotel din Saturn.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa a informat că, duminică, în jurul orei 5,30, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Mangalia au fost sesizaţi cu privire la faptul că, într-un parc din municipiul Mangalia, se află cadavrul unei persoane de sex femeiesc.

"Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă", a transmis IPJ, printr-un comunicat de presă.

Cadavrul prezenta urme de violenţă, echipajul medical declarând, ulterior, decesul.

Cercetările sunt continuate în acest caz de poliţişti din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

„Ca urmare a sesizării din data de 6 august a.c., cu privire la faptul că o persoană de sex femeiesc a fost găsită decedată într-un parc din municipiul Mangalia, Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța este abilitat să comunice următoarele:

La data de 6 august a.c., în jurul orei 05.30, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia au fost sesizați cu privire la faptul că, într-un parc din municipiul Mangalia, se află cadavrul unei persoane de sex femeiesc.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă.

Cadavrul prezenta urme de violență, echipajul medical declarând, ulterior, decesul.

În cauză au fost efectuate cercetări și investigații de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic și Poliției municipiului Mangalia, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

În urma acestora, a fost stabilită identitatea persoanei vătămate, ca fiind o femeie, de 18 ani, din județul Vaslui.

Tot ca urmare a investigațiilor efectuate, a fost identificată și o persoană, de 18 ani, față de care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța”, transmite Poliția.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.