Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

eBay intră în România cu o platformă pentru IMM. Când va deveni operaţională

ebay

Compania americană eBay, unul dintre cei mai mari jucători globali din comerţul online, intră în România pentru a crea o platformă prin intermediul căreia întreprinderile mici şi mijlocii de pe piaţa locală să îşi vândă produse şi servicii. Platforma va deveni operaţională de la 1 iunie şi este lansată în colaborare cu Poşta Română.

Michael Sokolovsky, Head of Communications & Marketing eBay EMEA emerging markets, a argumentat că România este una dintre ţările cu cea mai rapidă creştere din portofoliul de pieţe emergente, scrie news.ro.

"Prin programul e-export nation ajutăm IMM-urile româneşti să fie vizibile pentru cei 133 de milioane de cumpărători activi pe care eBay îi are în 190 de pieţe din întreaga lume. Le oferim sfaturi practice pentru a putea folosi eficient serviciile şi oportunităţile de export, precum şi multe alte beneficii de economisire a costurilor. În esenţă, le arătăm cum pot să-şi dezvolte afacerea şi să se extindă la nivel global”, a susţinut Sokolovsky, conform Profit.ro.

"Tariful Poştei pentru clienţii înrolaţi pe această platformă va începe de la 21 lei, care include un discount de 10%. În urma unei comenzi plasate pe eBay, curierul Poştei Române va ridica coletul de la sediul firmei care a primit comanda şi va livra, într-un interval cuprins între 3 şi 10 zile, coletul la domiciliul celui care a comandat produsul sau serviciul", a explicat şi şeful operatorului poştal, Valentin Ştefan, care a menţionat că şi eBay va oferi facilităţi clienţilor, cum ar fi un anumit număr de listări gratuite.

Întrebat care sunt obiectivele acestei colaborări în următoarele 12 luni, Ştefan nu a avansat cifre, declarând că nu există un obiectiv.

”Vrem să permitem IMM-urilor din România să vândă produse şi servicii în afara ţării. În funcţie de reacţia clienţilor, parteneriatul poate suferi modificări", a afirmat directorul general al Poştei Române.

Pe pagina de Facebook a Poştei Române este anunţat noul parteneriat dintre Poşta Română, eBay şi Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării!

”eBay este unul dintre cele mai mari mall-uri digitale din lume, iar prin noul nostru proiect, e-Export Nation, punem împreună la dispoziţia IMM-urilor din România o soluţie unică ce permite extinderea afacerii la nivel internaţional, prin serviciile Poştei Române.”, transmite compania.

Cei care doresc că se înscrie în program pot accesa pagina https://export.ebay.com/ro/e-export/.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.