Echipa de Formula 1 Williams a fost nevoită să abandoneze lansarea virtuală a noului său monopost de Formula 1, aplicația proiectată în acest sens fiind atacată de hackeri.
Team-ul de Formula 1 Williams a dezvoltat o aplicație destinată prezentării, vizualizării și chiar a pilotării de către utilizatori, sub forma realității virtuale 3D, a noului monopost cu care echipa britanică va concura în acest sezon în Formula 1. Aplicația a fost însă atacată de hackeri necunoscuți, lansarea fiind amânată din această cauză, potrivit mediafax.ro.
Williams și-a prezentat totuși noul monopost, care e vopsit într-o combinație de albastru, alb și galben, culori care evocă perioada de glorie e echipei din anii 80 și 90.
Noul director executiv, Jost Capito, a declarat că noua prezentare „indică ambiția de a reveni în fruntea grilei de start”.
Capito a mai adăugat că: „Abia începem această călătorie și mai sunt multe lucruri de făcut, dar suntem bucuroși să vedem că ne îndreptăm în direcția corectă și așteptăm cu nerăbdare să continuăm acest progres.”
Williams și-a cerut scuze pentru că a trebuit să renunțe la planurile de lansare a monopostului prin intermediul aplicației, reiterând faptul că așteptă cu nerăbdare să împărtășească această experiență fanilor săi, în special în acest moment dificil în care, din păcate, nu este posibilă prezentarea monopostului în prezența fanilor.
Echipa Williams, una dintre cele mai de succes din istoria F1, a terminat ultima în campionatul constructorilor în ultimele trei sezoane, iar anul trecut familia Williams s-a îndepărtat de echipă, vânzând pachetul majoritar grupului de investiții Dorilton Capital.
Comentează