Cupa Poloniei: Echipa lui Edi Iordănescu, Legia Varşovia a fost eliminată în 16-imi, după prelungiri, acasă, de Pogon Szczecin

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 31-10-2025 02:30

Article thumbnail

Sursă foto: Profimedia

Echipa poloneză Legia Varşovia, condusă de românul Edward Iordănescu, a pierdut joi seara, pe teren propriu, scor 1-2, după prelungiri, în faţa grupării Pogon Szczecin, în 16-imile Cupei Poloniei, fiind eliminată din competiţie.

Scorul a fost deschis de Pogon în minutul 58, când a marcat Kamil Grosicki. Elevii lui Edi Iordănescu au restabilit egalitatea pe tabela de marcaj cu un gol înscris de Kamil Piatkowski, în minutul 77, şi partida a continuat cu cele două reprize regulamentare de prelungiri.

Adrian Przyborek a înscris golul victoriei oaspeţilor, în minutul 117, şi Pogon Szczecin s-a impus în faţa Legiei cu 2-1.

Echipa lui Iordănescu părăseşte astfel Cupa Poloniei, în timp ce adversarii s-au calificat în optimi.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri