Echipamente de ultimă generaţie pentru Secţia de Neonatologie a SJU Maramureş

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 28-11-2025 14:04

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Secţia de Neonatologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Baia Mare a fost dotată cu echipamente medicale noi, necesare îngrijirii naşterilor premature şi a nou-născuţilor, a informat, vineri, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş, Gabriel Zetea.

"Proiectul finanţat prin PNRR a adus aparatură de ultimă generaţie în Terapia Intensivă Neonatală, exact acolo unde fiecare secundă şi fiecare decizie pot face diferenţa între viaţă şi pierdere. În tot acest proces, dr. Marga Pîrvanoiu (medicul şef al secţiei - n.r.) a fost, ca de fiecare dată, un reper.

Ani la rând a adus echipamente pe secţie, a scris proiecte, a convins, a căutat soluţii, a lucrat cu echipele Consiliului Judeţean Maramureş pentru ca lucrurile să devină realitate. Este unul dintre acei oameni care trăiesc meseria cu o forţă pe care o simţi în fiecare cuvânt şi în fiecare gest", a spus Gabriel Zetea.

El a subliniat că noile aparate au modernizat secţia, înlocuind echipamentele vechi şi uzate.

"Astăzi, privind aceste aparate moderne: ventilatoare, ecografe, monitoare, sisteme de suport vital am avut din nou certitudinea că lupta pentru fiecare viaţă merită tot efortul din lume. Pentru că în Neonatologie nu lucrezi doar cu tehnologie, ci cu speranţa unor familii întregi. (...) Noi nu am închis un proiect ci am deschis, de fapt, o nouă şansă pentru cei mai mici pacienţi din judeţul nostru", a mai adăugat Gabriel Zetea.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri