Echipele de căutare au recuperat rămășițele a cel puțin 42 de persoane ucise în incendiul devastator din California

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 13-11-2018

Actualizat: 13-11-2018

Article thumbnail

Sursă foto: Captura AFP

Echipele de căutare au recuperat rămășițele a cel puțin 42 de persoane ucise în incendiul devastator care a distrus în mare parte orașul Paradise din nordul Californiei, devenind astfel cel mai periculos incendiu de vegetaţie din istoria statului, au declarat luni autoritățile, relatează Reuters, potrivit Mediafax.

Cel mai recent număr de morți a fost anunțat de şeriful comitatului Butte Kory Honea în cadrul unei conferințe de presă în orașul Chico din apropiere, după ce autoritățile au găsit rămășițele a 13 victime într-un focar numit Camp Fire.

Acest incendiu a fost deja clasat ca fiind cel mai distrugător înregistrat în California, după ce a izbucnit joi la poalele munţilor din Butte County, la 280 de kilometri nord de San Francisco, distrugând peste 7.000 de case și alte clădiri.

Honea a spus că numărul persoanelor care au fost date dispărute în urma dezastrului a rămas oficial la 228, dar a adăugat că biroul său a primit mai mult de 1500 de solicitări de la persoanele preocupate de soarta celor dragi. El a spus că biroul său a reușit să confirme siguranța persoanelor în cauză în 231 dintre aceste cazuri până acum.

Citește și: Sute de rachete palestiniene, lovituri israeliene: nouă escaladare periculoasă a tensiunii în Fâşia Gaza (video)

Mai mult de 15.000 de structuri se află în continuare sub amenințare într-o zonă plină de un fum gros, încât vizibilitatea este redusă în unele locuri, la mai puțin de o jumătate de metru.

Cea mai mare parte a dezastrului și a victimelor s-a înregistrat în și în împrejurimile orașului Paradise, unde flăcările au redus majoritatea clădirilor la cenușă și moloz joi seara, la doar câteva ore după izbucnirea focului.

Cele 42 de decese confirmate marchează cea mai mare pierdere de vieţi omeneşti în urma unui incendiu din California, a spus Honea. De asemenea, depășește cu mult numărul record de morți de la un incendiu produs în California, respectiv 29 în 1933 în dezastrul de la Griffith Park din Los Angeles.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri