Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ecologiștii au planuri mari pentru alegerile parlamentare: Câte mandate vrea șeful partidului

wikipedia.org
palatul parlamentului

Preşedintele Partidului Ecologist Român (PER), Dănuţ Pop, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Baia Mare, că formaţiunea politică şi-a propus să obţină 30 de parlamentari după scrutinul de la sfârşitul anului. "Cred că putem miza la alegerile din toamnă pe un număr de cel puţin 30 de parlamentari. Spun acest lucru ştiind aşezarea PER la nivel naţional şi cred că am putea atinge această performanţă. Deşi e o distanţă scurtă de timp până la declanşarea campaniei electorale, consider că avem forţa necesară să ne mobilizăm pentru a ne apropia de ţinta propusă", a spus Dănuţ Pop.

În context, prim-vicepreşedintele PER Maramureş, Cristian Anghel, a spus că filiala poate obţine un procent de 20% la alegerile parlamentare. "Sunt convins că, în urma unui efort constant, am putea atinge un procent de 20%. E un procent pe care ni l-am propus şi care ar putea fi realizat. Alegerile locale din luna iunie ne-au arătat că se poate obţine un rezultat bun chiar în timp scurt şi, în patru luni de zile, am reuşit să punem filiala din Maramureş într-o poziţie favorabilă, având consilieri locali în 60 din cele 76 de localităţi, inclusiv în Consiliul Local al municipiului Baia Mare şi Consiliul Judeţean Maramureş. Alegerile parlamentare vor fi un alt test pentru tânara filială din judeţ şi cred că vom avea un rezultat bun", a spus Cristian Anghel, conform Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.