Ședință de urgență la PSD, după săltarea lui Nichita

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 30-04-2015

Actualizat: 30-04-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ridicarea lui Gheorghe Nechita cu mascații de acasă a tensionat apele la PSD. În cadrul organizației PSD Iași s-a organizat o ședință de urgență pentru a se vedea ce e de făcut în acest context.

Mihai Chirica, în calitate de preşedinte al organizaţiei municipale PSD Iaşi se află în şedinţă de partid la sediul PSD, de la ora 14:00, informează presa locală.

Aici au fost convocaţi de urgenţă mai mulţi lideri ai filialei Iaşi. Anterior, el a declarat că a cerut membrilor PSD să nu se hazardeze în declaraţii privind situaţia existentă la Primăria Iaşi.

"Etse vorba de o anchetă care ţine de adminitraţia locală, nu de politic", a precizat el.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri