Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ședință la Guvern - Ce proiecte se află pe masa premierului Dăncilă

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam guvern sedinta

Executivul are spre aprobare, marți, un proiect de hotărâre care prevede aprobarea notei de fundamentare pentru crearea unui sistem IT național pentru adopții. Suma totală a proiectului este de 45.947.000 de lei, echivalentul a 9.705.745 euro.

Ședința va începe la ora 13:00.

Pe ordinea de zi a ședinței de marți a Guvernului apare proiectul de hotărâre privind aprobarea Notei de fundamentare referitoare la necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiţii „Sistem Informatic Naţional pentru Adopţie SINA”.

„Finanțarea proiectului se realizează din fonduri externe nerambursabile și de la bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Muncii și Justiției Sociale și Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii”, arată nota de fundamentare a actului normativ.

SFÂRȘIT de carieră pentru Liviu Dragnea și alți politicieni: Persoanele condamnate penal NU pot ocupa demnităţi publice, conform proiectului adoptat tacit

Conform sursei citate, sistemul informatic va furniza o serie de servicii electronice, necesare pentru eficientizarea timpilor de procesare a solicitărilor de adopție, determinarea celor mai bune opțiuni pentru potrivirea dintre copil și persoana/familia adoptatoare și monitorizarea post-adopție a copilului.

Din punct de vedere informatic, prin realizarea SINA va fi obținută alinierea la contextul tehnologic actual, simplificându-se și securizându-se totodată modalitatea de prelucrare, stocare și procesare a datelor.

„Astfel, pentru expunerea on-line către cetățeni și mediul public/privat a serviciilor publice este vizată punerea la dispoziție a următoarelor servicii de tip G2C pentru care se va asigura disponibilitate și acces ridicat/consolidat pentru cetățeni: - accesarea on-line a datelor/informațiilor referitoare la proceduri/formulare; - descărcarea on-line a formularelor; - încărcarea on-line a formularelor; - serviciu de suport/helpdesk”, potrivit notei de fundamentare a proiectului de hotărâre.

Beneficiarul va fi Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, iar proiectul va contribui la implementarea Strategiei naționale agenda digitală pentru România 2020 (SNADR).

ÎNFRÂNGERE pentru Florin Iordache: Proiectul care stabileşte termen pentru sesizarea CCR, respins şi după reluarea votului

Alte puncte pe ordinea de zi a reuniunii de marți a Guvernului sunt:

„- Proiectul de hotărâre pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 932/2010

- Proiectul de hotărâre privind aprobarea listei cuprinzând categoriile de informaţii secrete de stat, pe niveluri de secretizare, elaborate sau deţinute de Ministerul Cercetării şi Inovării, precum şi de instituţiile şi unităţile de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi inovare care funcţionează în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestuia şi a termenelor de menţinere în nivelurile de clasificare”.

Guvernul mai are spre avizat și două memorandumuri și o notă:

„- Memorandum cu tema: Notificare în vederea înlocuirii unui membru titular şi desemnarea unui membru supleant din partea Asociaţiei Municipiilor din România în cadrul delegaţiei României la Comitetul Regiunilor al Uniunii Europene pentru perioada rămasă din mandatul 2015-2020

- Memorandum cu tema: Desemnarea preşedintelui Părţii române în Comisia interguvernamentală româno-kazahstaneză de colaborare economică

- Notă privind Planul Anual de Lucru al Guvernului 2019, actualizat”, arată sursa menționată.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.